Actualitate

Spectacolul în care joacă Monica Ridzi a obţinut un premiu pentru regie

Spectacolul "Selfie”, în care joacă opt deţinute, printre care şi fostul deputat Monica Iacob Ridzi, a obținut premiul pentru regie în cadrul Festivalului Multiart pentru Deţinuţi, care a avut loc la Teatrul Nottara în perioada 23-24 noiembrie.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Penitenciarul Gherla, regia și scenariul spectacolului "Selfie” sunt semnate de Andreea Iacob.

"Spectacolul <Selfie>, interpretat de opt deținute ale Secției Exterioare Cluj-Napoca din cadrul Penitenciarului Gherla, a obținut premiul pentru regie, în cadrul Festivalului Multiart pentru Deţinuţi, eveniment care a avut loc la Teatrul Nottara în perioada 23-24 noiembrie. Spectacolul este realizat în parteneriat cu Teatrul Național Cluj-Napoca, iar regia și scenariul sunt semnate de Andreea Iacob. Cele opt deţinute fac parte din trupa de teatru <Morgana> a Penitenciarului Gherla”, se arată în comunicat.


Reprezentanţii Penitenciarului adaugă că scenariul este original, creat pe baza unor poveşti reale din viaţa femeilor din distribuţie, care participă la acest spectacol nu doar jucând, ci şi împărtăşind cu spectatorii fragmente, imagini şi stări din istoria familiilor lor.

"Astfel, spectacolul reunește, ca un puzzle, fire din viaţa bunicilor şi a copiilor acestor femei, poveşti-oglindă din trecutul şi din viitorul lor, care le oglindesc propriile vieţi. Montarea face parte dintr-o serie de spectacole de teatru realizate în cadrul Penitenciarului Gherla, începând din anul 2009, cu scopul de a diversifica activităţile dedicate persoanelor private de libertate din sistemul penitenciar şi de a crea un liant între aceste persoane şi cele de <afară>. De fiecare dată, Teatrul Naţional Cluj-Napoca a fost partener al acestui proiect, astfel încât aceste spectacole au avut câte o reprezentaţie în Studioul <Euphorion>”, se mai arată în comunicat.


În acest an, spectacolul a fost o producţie a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, iar montarea acestuia a intrat în repertoriul teatrului, unde au avut loc mai multe reprezentaţii, Teatrul Național Cluj-Napoca devenind astfel prima instituţie profesionistă din România care îşi asumă un astfel de demers comunitar.

Din trupa de teatru "Morgana” face parte şi fostul ministrul al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, care își ispășește, din februarie 2015, o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.


Premiera spectacolului "Selfie” a avut loc în 6 octombrie, la sala "Euphorion” a Teatrului Naţional Cluj-Napoca.   Mediafax.

Ultimele Stiri
abonare newsletter