Actualitate

Accident grav de circulaţie între Cluj şi Floreşti. Cinci maşini implicate/ UPDATE

Cel puţin cinci autoturisme au fost implicate într-un accident de circulaţie vineri la prânz pe DN 1 E60 între Floreşti şi Cluj-Napoca.

accident metro foto arhiva accident metro foto arhiva

Potrivit primelor informaţii, este vorba de un accident în lanţ în care au fost implicate cinci maşini. Accidentul a avut loc în zona magazinului Metro.

Potrivit poliţiştilor, şoferul unui autoturism nu ar fi păstrat o distanţă suficientă de siguranţă faţă de autovehiculele care se deplasau în faţa sa.


“Este vorba de o coliziune faţă-spate în care au fost implicate cinci autoturisme. Toate cele cinci maşini circulau pe direcţia Floreşti-Cluj-Napoca. Se pare că ultimul şofer din coloană nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers, a încercat să evite coliziunea, a intrat pe contrasens, unde s-a lovit de un autoturism, care l-a rândul lui a intrat într-o dubă, dubă care a lovit alte două maşini. Din fericire nu sunt victime, dar circulaţia în zonă se desfăşoară cu dificultate. Poliţiştii sunt la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului”, au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter