Actualitate

Sute de clujeni au participat la Marşul Lecturii – GALERIE FOTO

Festivalul Internaţional de Carte Transilvania s-a deschis marţi, cu o acţiune inedită: un marş al lecturii prin centrul oraşului.

Sute de clujeni, majoritatea elevi şi studenţi, au participat marţi la Marşul Lecturii, eveniment premergător deschiderii oficiale a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania. Acţiunea a început în faţa sediului Universităţii Babeş Bolyai, unde s-au adunat toţi iubitorii de lectură, cu o carte în mână. Unii dintre ei au citit fragmente din cărţile pe care le-au adus. Apoi au pornit în marş spre Piaţa Unirii unde a avut loc deschiderea oficială a festivalului.

La marş au participat, printre alţii, poetul Gabriel Bota, preşedintele festivalului, Irina Petraş, preşedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj şi Ana Blandiana.


În prima zi de festival vor avea loc mai multe lansări de carte şi recitaluri de poezie, iar seara se va încheia cu un concert. Printre invitaţii speciali ai FICT din acest an se numără scriitorii italieni Alessandro Baricco şi Franco Moretti care vor primi titlul de Doctor Honoris Causa al UBB. De asemenea, la Cluj va veni şi Mircea Cărtărescu, care are programată, mâine, şi o întâlnire cu publicul. În total, scriitori din şapte ţări din lume vor veni anul acesta la Festivalul de Carte din Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter