Actualitate

Aurelia Cristea ne interzice să fumăm în mașină. Fumători clujeni: “Să nu se amestece în viața personală”

România ar putea călca pe urmele Țării Galilor, Canadei și Australiei în privința normelor dure antifumat. Clujeanca Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat care a stârnit nenumărate controverse, propune noi amendamente şi este clar că îşi va pune iar în cap toţi fumătorii.

Sursa foto: blogs.otago.ac.nz Sursa foto: blogs.otago.ac.nz

Dacă vor fi aprobate propunerile deputatului PSD, Aurelia Cristea, Legea antifumat va deveni şi mai dură. Acum, fumatul este interzis în locurile publice şi este permis doar în spaţii complet izolate şi inscripţionate special pentru această destinaţie, precum și pe terase exterioare amenajate în acest scop. Conform noilor propuneri ale Aureliei Cristea, fumatul în mașina personală va fi interzis în anumite condiții. „Practic, mai sunt câteva precizări legate de ţigara electronică şi de interzicerea fumatului chiar şi în maşina proprietate personală, dacă în maşină sunt minori sau femei însărcinate. În lege a fost omisă şi includerea ţigării electronice. Este vorba de interzicerea în spaţiile de joacă pentru copii, pentru a evita comportamentul de mimetism”, a declarat deputatul PSD.

Aurelia Cristea susţine că prevederile suplimentare sunt necesare pentru asigurarea unui drept din Constituţie, conform căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie.


Fumătoare: Doamna Cristea să nu se ameste în viața personală

Propunerile deputatului clujean sunt criticate dur de fumători. Aceștia consideră că este prea mult să se interzică fumatul în mașina personală. Ar mai fi doar un pas până la impunerea unor norme de comportament în propria casă, consideră fumătorii. “Sunt de părere că Aurelia Cristea se plictisește acasă și visează noaptea tot felul de nebunii. Bun, înțeleg, spațiu public ca spațiu public. Dar e mașina PERSONALĂ. Fiecare poate să facă ce vrea, adică șoferul decide dacă se fumează sau nu, indiferent de cine se află în mașină. Dacă pe femeia însărcinată o deranjează, poate să spună. Cred că orice om normal i-ar asculta doleanțele unei femei însărcinate. Probabil doamna Cristea ar trebui să nu se amestece în viața personală, mașina personală a fiecăruia. În curând ne va obliga să fumăm în propria casă doar pe balcon sau doar în baie? Dacă nu am balcon ce fac?”, spune Mirela M, o fumătoare din Cluj-Napoca.

„Cum mă verifică dacă am fumat în mașină?”

Alții consideră că amendamentele Aureliei Cristea sunt o pierdere de timp deoarece oamenii au atât bun simț încât să nu fumeze în prezența unei femei însărcinate. “Nu cred că avem nevoie de o lege care să-ți interzică asta. Mi se pare de bun simț să nu fumezi într-o mașină în care sunt copii sau femei însărcinate și nu cred că există atât de mulți oameni inconștienți care să nu respecte asta, măcar din prisma bunului simț, încât să fie nevoie de o astfel de lege. Mi se pare o pierdere de timp”, este de părere Alexandra B, din Cluj-Napoca.


Pe lângă inutilitatea amendamentului, alții afirmă că este o aberație. “Este o aberatie. Cum să îți interzică să fumezi în propria ta mașină. Doamna asta o să inițieze în curând, cât mai apucă, un proiect legislativ prin care să ne interzică să fumăm în propriul apartament, în primul rând. În al doilea rând, mă întreb cum se va putea aplica, cum se va verifica dacă am fumat în mașină fiind cu un copil sau cu o femeie însărcinată. Iar în al treilea rând, oamenii sunt conștienți în general că nu trebuie să fumeze în preajma unui copil, nu cred că trebuie să facă Aurelia Cristea o lege pentru asta”, declară Maria Matei.

Țări care au interzis fumatul în mașină

Dacă amendamentul propus de Aurelia Cristea, acest lucru ar fi o premieră pentru România, dar nu și pentru Europa. Anul trecut, Țara Galilor și Anglia au interzis fumatul în mașină în prezența minorilor. Cei care nu respectă prevederile legale riscă o amendă de 50 de lire. Excepție fac mașinile decapotabile și țigările electronice.


Țări precum Canada, SUA, Australia, Cipru și Africa de Sud au adoptat și ele o legislație similară.

Petiție împotriva Legii antifumat

Anul trecut, în Țara Galilor și Anglia au fost multe voci care se opuneau interzicerii fumatului în mașină. Oponenții spuneau că legislația este inutilă, afectează libertățile și este greu de aplicat.


În România, oponenții Legii antifumat au inițiat petiții prin care solicitau să nu se aplice această lege. Semnatarii petițiilor aduceau următoarele argumente:

1. Proprietarii de baruri și restaurante să poată hotarî specificul localului: fumători sau nefumători.


2. Ca alternativă, dacă există posibilități tehnice, proprietarii de baruri/restaurante să aibă dreptul de a amenaja compartimente pentru clienți fumători, cu aer condiționat și tot tacâmul.

3. În stații de tren să fie amenajate locuri de fumat, în genul celor gândite de aleșii poporului pentru aeroporturi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter