Actualitate

Vin ploile şi frigul în majoritatea regiunilor din ţară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o informare de ploi și răcire accentuată, valabilă începând din această după-amiază până marți seara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 septembrie, ora 18:00 — 20 septembrie, ora 18:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuata. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină.

Astfel de fenomene se vor semnala în seara zilei de duminică, 18 septembrie și pe parcursul nopții de duminică spre luni, în zonele montane și local în regiunile sudice, sud-estice și centrale, apoi în cea mai mare parte a țării.


Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 20 — 25 l/mp și izolat 40 — 50 l/mp, cu precădere la deal și la munte, precum și în partea de est a teritoriului.

Temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că pe parcursul zilei de marți, 20 septembrie, vremea va deveni rece pentru aceasta dată în toată țara.


ANM va actualiza această informare în cursul zilei de luni, 19 septembrie.

Etichete: frig romania ploi anm
Ultimele Stiri
abonare newsletter