Actualitate

Aeroportul Cluj a câştigat un premiu important odată cu inaugurarea zborului Cluj-Istanbul

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a câştigat un nou premiu anna.aero pentru salutul cu tunurile de apă organizat cu ocazia zborului Cluj-Napoca-Istanbul al Turkish Airlines.

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj prin evenimentul organizat cu ocazia zborului inaugural pe ruta Cluj-Napoca – Istanbul operat de compania Turkish Airlines, din 1 septembrie 2016, a reușit să câștige pentru a treia oară în acest an concursul pentru cel mai frumos salut cu tunurile de apă (“Arch of Triumph”), concurs organizat de publicaţia www.anna.aero.

“Aeroportul Internaţional Cluj a intrat astfel într-o galerie selectă din care mai fac parte aeroporturi precum cel din Sydney, Budapesta, Birmingham, Delhi, Hong-Kong şi Kosice, câştigători a 3 respectiv 2 premii anuale pentru cele mai frumoase saluturi cu tunuri de apă, ocazionate de inaugurări de noi rute de pe aceste aeroporturi”, anunţă reprezentanţii aeroportului clujean.


În anul 2016, pe lângă cele 3 premii “Arch of Triumph”, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a mai câştigat şi 1 titlu pentru „Cake of the week” (Tortul săptămânii) ajungând la un record absolut de 4 trofee anna.aero.

Premiile de anul acesta au fost câştigate după cum urmează:


 „Cake of the week” (Tortul săptămânii) – LOT Polish Airlines: Varșovia Chopin-Cluj-Napoca – 30 martie 2016 (vot public – 43% din voturi)
“Arch of Triumph” (Salutul cu tunurile de apă) - LOT Polish Airlines: Varșovia Chopin-Cluj-Napoca – 30 martie 2016 (vot public – 20% din voturi)
“Arch of Triumph” (Salutul cu tunurile de apă) - Atlasglobal: Istanbul – Cluj-Napoca – 01 august 2016 (vot juriu anna.aero – 36,9 puncte din 40)
“Arch of Triumph” (Salutul cu tunurile de apă) – Turkish Airlines: Istanbul – Cluj-Napoca – 01 septembrie 2016 (vot juriu anna.aero – 33,8 puncte din 40)

În anii trecuţi Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a mai câştigat 2 titluri pentru „Route of the week” (Ruta săptămânii) cu zborurile inaugurale spre Tel Aviv (noiembrie 2013) şi Nuremberg (octombrie 2014).


Site-ul de specialitate www.anna.aero (Airline Network News and Analysis) este una dintre cele mai prestigioase publicaţii online, specializată în ştiri şi analize despre aviaţia civilă şi unul din cei mai importanţi promotori ai evenimentelor de aviaţie la nivel mondial.

Ultimele Stiri
abonare newsletter