Actualitate

LOVITURĂ de STAT eşuată în Turcia, soldată cu cel puţin 66 de morţi VIDEO

O tentativă de lovitură de stat a avut loc vineri seară în Turcia. Premierul a anunţat că aceasta ar fi fost înnăbuşită şi că forţele armate au fost chemate să facă "ce trebuie să facă".

sursa foto evz.ro sursa foto evz.ro

Pe de altă parte, generalii susţin că ar fi preluat controlul instituţiilor guvernamentale din întreaga ţară. La Istanbul, Podul Bosfor şi Podul Fatih Sultan Mehmet au fost închise vineri seara. Pe străzile din Istanbul au fost scoase tancurile armatei şi militari înarmaţi, în timp ce cerul metropolei era brăzdat de avioane de luptă care zburau la altitudine mică.

Un total de 754 de militari au fost arestați în legătură cu puciul unui grup de soldați rebeli în Turcia ce părea să fi luat sfârșit sâmbătă dimineața, dar care s-a soldat cu moartea a cel puțin 60 de persoane, a anunțat sâmbătă agenția de presă progouvernamentală Anadolu citată de AFP.


Cinci generali și 29 de colonei au fost demiși din funcții la ordinul ministrul de interne, Efkan Ala, a precizat agenția de presă turcă.

Cel puţin 60 de oameni şi-au pierdut viaţa la Ankara şi şase la Istanbul în tentativa de lovitură de stat. Alte 150 de persoane au fost internate la Istanbul, după ce au fost rănite. Majoritatea victimelor sunt civili.


Erdogan, care se afla în vacanţă la Marea Egee când a fost lansat puciul, a zburat la Istanbul în cursul nopţii şi a apărut pe posturile de televiziune înconjurat de susţinători, pe aeroportul pe care rebelii nu au reuşit să îl securizeze.

Tentativa de lovitură de stat a fost “un act de trădare”, iar cei responsabili vor plăti un preţ greu, le-a spus el ulterior reporterilor, într-o conferinţă de presă convocată în grabă. El a precizat că au început deja arestări în rândul ofiţerilor şi că acestea vor permite o curăţare a armatei.


Două formaţiuni de opziţie din Turcia au denunţat lovitura de stat militară, exprimând susţinere pentru Administraţia Recep Tayyip Erdogan, relatează presa turcă. "Această ţară a suferit destul de pe urma loviturilor de stat. Nu vrem ca aceste suferinţe să se repete", a comunicat Partidul Popular Republican (CHP). Şi Mişcarea Naţionalistă (MHP) a anunţat că susţine Administraţia Recep Tayyip Erdogan.

Serviciile reţelelor de socializare online Facebook şi Twitter, precum şi site-urile ziarelor turce par a fi blocate, relatează site-ul agenţiei Reuters.


 Ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaş, a declarat la Antena 3 că mai mulţi lideri ai grupării care a orchestrat lovitura de stat au fost arestaţi şi că deţine informaţii potrivit cărora lovitura de stat ar fi fost deja înnăbuşită.

Armata a deschis focul asupra manifestanţilor pro-Erdogan din Piaţa Taksim, potrivit AFP, care notează că 17 poliţişti ar fi fost ucişi în momentul în care s-a tras spre mulţime.


 Liderul celui mai mare partid de opoziție din Turcia, Kemal Kalicdaroglu, de la Partidul Republican al Poporului (CHP, de centru-stânga), s-a declarat împotriva loviturii de stat, într-o serie de postări pe Twitter, afirmând că țara a "suferit mult" din cauza puciurilor din trecut.

 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter