Actualitate

ATENTAT LA NISA. Medic clujean, martor al tragicului eveniment

Medicul clujean Anton Florin, asistent universitar, medic specialist cardiolog, se afla joi seara la Nisa. El a fost martor al evenimentelor tragice petrecute în Franţa.

sursa foto radiocluj.ro sursa foto radiocluj.ro

Medicul clujean a povestit pentru Radio Cluj că nu a găsit loc de parcare pe promenadă.

“Din nefericire pentru mine şi soţia mea, noi eram chiar acolo. Din fericire, pentru că am plecat mai târziu, nu am găsit loc de parcare pe promenadă şi atunci am încercat să dăm o roată, să căutăm un alt loc, nu am găsit şi atunci am pus maşina pe avarii şi am lăsat-o în apropierea arondismentului şi din maşină ne-am uitat la artificii, care erau chiar acolo. La un moment dat m-am dat jos din maşină şi m-am dus să fac nişte poze apoi m-am întors în maşină şi am intrat pe internet, pe telefon, am pus poze şi am scris Vive la France! când am auzit lumea care a început să ţipe, să urle, să zboare tot felul de obiecte, ni s-a părut că trage cineva cu arma dar de fapt se auzea cum lovea camionul lumea şi am văzut camionul trecând pe pista de bicilete, pe lângă noi, cam la 4-5 m şi apoi a zburat în toate direcţiile. A fost mai mult decât horror! Dacă nu m-aş fi dus la maşină, la soţie, după ce am făcut fotografiile, sigur eram în mulţimea de oameni care a fost spulberată de camion”, a spus acesta.


Medicul a mai povestit că artificiile au fost la 10:05, “cred că au ţinut vreo 20 de minute şi cred că întreaga nenorocire s-a întâmplat în jurul orei 22:30. În primul moment m-am blocat, apoi m-am gândit care ar fi cea mai bună variantă de făcut şi am văzut că toată lumea a ieşit din maşini, am realizat apoi că nu au fost împuşcături ceea ce am auzit noi ci era camionul care a intrat în mulţime şi am căutat un moment să ieşim cu maşina, am înaintat, am depăşit ceva, apoi stânga, pe roşu şi tot înainte!

Cred că pe o distanţă de 2 km de la locul atacului, lumea era întinsă pe jos, lovită de acel camion. Oamenii erau întinşi pe jos în poziţii nefireşti, cred că fuseseră loviţi o grămadă. Apoi au început să vină şi să se audă Poliţia şi salvările”, a mai povestit medicul.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter