Actualitate

Primăria Cluj-Napoca plăteşte 100.000 de euro pentru un imobil de pe Cetăţuie. Renovarea costă de trei ori mai mult

Primăria Cluj-Napoca intenţionează să mai cumpere un imobil de pe Cetăţuie, achiziţia făcând parte dintr-un plan mai larg al municipalităţii de a deveni proprietar al Cetățuii. Primii pași pentru amenajarea Cetățuii în scop turistic au fost făcuți în urmă cu patru ani când Primăria a început negocierile pentru terenuri.

Până acum lucrurile s-au derulat extrem de încet, singurul lucru vizibil fiind repararea scărilor de pe aleea principală, cu toate că primarul Emil Boc anunța, în 2012, că va moderniza și aleile secundare.

Consilierii locali sunt chemaţi în şedinţă săptămâna viitoare pentru a vota proiectul de hotărâre privind exercitarea dreptului de preemţiune de către Primăria Cluj-Napoca pentru cumpărarea imobilului monument istoric situat pe strada Cetăţii (Călăraşi nr. 1), teren în suprafaţă de 500 mp şi construcţia Pavilion 1 la parter cu o cameră, cu suprafaţa construită desfăşurată de 158 mp, în proprietatea BT Leasing Transilvania.


BT Leasing Transilvania a solicitat Primăriei Cluj-Napoca să se exprime dacă îşi exercită sau nu dreptul de preemţiune pentru cumpărarea imobilului, imobil clasificat monument istoric făcând parte din ansamblul istoric cunoscut sub denumirea de “Cetăţuie”.

Direcţia Urbanism spune că, în principiu, consideră că “se poate achiziţiona imobilul pentru valorificarea potenţialului său, putând servi ca dotare complementară teatrului de vară, ce va fi inclus în circuitul cultural al oraşului”.


Ministerul Culturii a înştiinţat Primăria Cluj-Napoca că nu îşi va exercita dreptul de preemţiune pentru cumpărarea imobilului şi transferă acest drept în favoarea autorităţilor locale.

Potrivit proiectului de hotărâre, preţul de vânzare a imobilului comunicat de BT Leasing este de 100.000 de euro plus TVA “la care precizează că se adaugă 350.000 euro plus TVA reprezentând cheltuieli de renovare şi reabilitare”.


Anul trecut, Primăria Cluj-Napoca a cumpărat, cu 20.000 euro plus TVA, un imobil monument istoric de pe Cetățuie, aparţinând Unita Turism. Clădirea este monument istoric și este format din pavilion parter plus etaj, la parter cu două camere și gang de trecere la etaj, cu patru camere.

Anul trecut, primarul Emil Boc spunea că, după ce va fi cumpărată și cealaltă porțiune de teren, autoritățile locale vor putea începe demersurile pentru amenajarea unui teatru de vară, proiect despre care edilul vorbește încă de acum patru ani.

abonare newsletter