Actualitate

Români întorşi acasă după atentatele din Bruxelles

Zeci de români care au cerut ajutorul autorităţilor române să se întoarcă in ţară au sosit în această noapte cu o cursă TAROM de la Amsterdam.

Iniţial, oamenii ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul din Bruxelles, însă cursa a fost redirecţionată după cele două explozii.

După închiderea aeroportului din Bruxelles şi redirecţionarea pasagerilor TAROM către Amsterdam, statul român a trimis o aeronavă pentru repatrierea celor care au vrut să se întoarcă în ţară.


„Şi când am ajuns lângă metrou, chiar eram acolo, a anunţat că au avut loc două explozii şi atunci ne-am întors la hotel. Am rămas cazaţi până la prânz şi la prânz a venit un autocar şi ne-a dus la Amsterdam”, a explicat un pasager, pentru Digi24.ro.

Pasagerii care s-au întors azi-noapte în Cluj-Napoca din Belgia sunt îngroziţi de atentatele de ieri. Toţi au răsuflat liniştiţi că au ajuns cu bine în ţară.


„Toată lumea e terorizată, toată lumea e terorizată. Eu la Schuman lucrez...la Comisie şi am trecut cu câteva minute înainte să fie exploziile la metrou”, a spus o româncă.

„Înainte de a ajunge la aeroport, la ultimul sens giratoriu s-au oprit toate maşinile, s-au controlat toate maşinile, la intrarea în aeroport poliţia câini, se puneau toate bagajele la uşă, câinele mergea, le mirosea”, a adăugat un alt român.


„Ni s-a comunicat să ajungem la aeroport cu cinci ore înainte de plecare din cauza securităţii, deci fiecare maşină era controlată”, a spus europarlamentarul Csaba Sogor.

Trei atacuri teroriste au avut loc, marți, la Bruxelles. Două atacuri - în locuri-cheie din oraş - aeroportul Zaventem şi linia de metrou care traversează cartierul instituţiilor europene. 32 de oameni au murit şi peste două sute sunt răniţi - printre ei şi patru cetăţeni români.


Atentatele, revendicate de organizaţia teroristă Stat Islamic, vin la doar câteva zile de la capturarea la Bruxelles a lui Salah Abdeslam. De altfel, singurul supraviețuitor dintre autorii atacurilor de la Paris din noiembrie ar fi trebuit să participe şi la masacrul din capitala Belgiei, potrivit unor surse din poliţie. Forţele de ordine au întreprins mai multe raiduri şi sunt în căutarea celor consideraţi responsabili.

Ultimele Stiri
abonare newsletter