Actualitate

Restricţii de circulaţie în centrul Clujului

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru zilele de sâmbătă și duminică, 12-13 martie 2016, pentru desfăşurarea în bune condiţii a unor lucrări care se execută la turnul Primăriei.

Restricțiile de  circulație vor fi instituite astfel:

- Închiderea circulației autovehiculelor, cu excepția transportului în comun, pe calea  Moților de la intersecția cu str.Clinicilor - sens de venire spre centru;


- Închiderea totală a circulației pe str.Petru Maior;

-Interzicerea virajului la stânga de pe str.George Coșbuc în Calea Moților, cu excepția transportului în comun;


- Interzicerea virajului la stânga de pe str. Mihai Eminescu pe Calea Moților;

- Interzicerea virajului la stânga de pe Calea Moților pe str.Petru Maior.


Traseul deviat pentru autovehiculele care circulă pe direcția str. Emil Isac și str. Memorandumului spre Piața Lucian Blaga este pe str. Gheorghe Șincai. Trecerea de pietoni de pe Calea Moților la intersecția cu str.Petru Maior se va reloca la intersecția cu str.Vasile Alecsandri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter