Actualitate

Primăvara începe cu un Mărțișor muzical

Opera Națională Română din Cluj-Napoca sărbătorește începutul primăverii cu cel mai vesel Mărțișor, pe o muzică plină de vervă și romantism. ”Văduva veselă” urcă miercuri pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca.

Astăzi, de la ora18.30 clujenii sunt așteptați la inegalabila și exuberanta operetă ”Văduva Veselă”, de  Franz Lehár.

Ritmurile înflăcărate de French Cancan, intrigile dulci şi picante, amorurile vândute și regăsite, savurosul umor de situație și voluptoasele grizete – toate revin pe scena lirică clujeană în aclamatul spectacol ”Văduva veselă”.  


În strălucitoarea atmosferă  desprinsă din La Belle Époque de Paris, povestea operetei plutește pe valsuri pasionale, asezonate cu iubiri siropoase, replici pătimașe și petreceri extravagante, unde povestea de dragoste dintre seducătoarea văduvă  Hanna și fermecătorul Conte Danilo se reînfiripă, colorată și încântătoare.

Spectacolul memorabil care clasează opereta lui Lehár printre titlurile preferate ale afișelor operei clujene, se bucură de o distribuție ce va anima scena și întregul public: mezzosoprana Ștefania Barz în rolul frumoasei văduve Hanna Glawari, tenorul Tiberius Simu, aflat în dublă ipostază, atât ca regizor artistic al spectacolului, precum și în rolul șarmantului Danilo Danilowich, Diana Țugui, Sergiu Coltan (invitat), Cristian Hodrea, Bogdan Nistor, Florin Pop, Iulian Ioan Sandu (invitat), Ștefan Zelei, Elena Potopea, Radu Pintea, Henrietta Almași, Gelu Moldovan și Anca Aluaș, acompaniați de Orchestra și Corpul de balet al Operei Naționale Române Cluj, aflată sub bagheta  dirijoarei Mihaela Cesa-Goje.
     
Biletele sunt puse în vânzare la Agenția Teatrală și online, pe www.biletmaster.ro


”Văduva veselă” („Die lustige Witwe”), creația compozitorului Franz Lehár, este un veritabil exemplu al operetei autentice, care a reuşit să ofere publicului, odată cu premiera sa din anul 1905, o abordare întru totul nouă a acestui gen liric.  
Libretul operetei plasează acţiunea în înalta societate din La Belle Époque a secolului XX, surprinzând savuroasa poveste de dragoste a frumoasei şi tinerei văduve Hanna şi a fermecătorul Conte Danilo Danilovici.

În ţinutul imaginar pontevedrin, aristocraţia freamătă la un bal dat în cinstea Hannei Glawari, pe care Baronul Ambasador doreşte să o recăsătorească de îndată cu un prontevedrin, pentru ca averea bogatei văduve să rămână în ţară. Pretendentul ideal este contele Danilo, însă acesta refuză mândru provocarea, amintindu-şi finalul subit al vechii lor legături.  

Etichete: vaduva vesela
Ultimele Stiri
abonare newsletter