Actualitate

Spectacolul "Antisocial", inspirat din scandalul de la Şincai, se întoarce la Cluj la un an de la incident

Spectacolul "Antisocial" al Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu se reîntoarce la Cluj-Napoca la un an de la izbucnirea incidentului de la Liceul Teoretic Gheorghe Şincai care l-a inspirat.

"Spectacolul semnat de Bogdan Georgescu redă din triplă perspectivă - elevi, părinţi, profesori - debusolarea şi tensiunea din învăţământul românesc al ultimilor ani", se arată în comunicat.

Antisocial este produs de Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu şi de Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, iar actorii din distribuţie, masteranzi ai departamentului, sunt: Cristina Blaga, Paul Bondane, Anton Balint, Călin Mihail Roajdă, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş şi Maria Tomoiagă.


Spectacolul va avea două reprezentanţii, luni, de la orele 18.00 şi 20.00, la Sala de Spectacole Radio Cluj. Dezbaterile de după spectacol vor fi moderate de Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu

Anul trecut, în luna februarie, peste 60 de elevi de la Liceul "Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca au fost sancţionaţi pentru că au postat pe facebook fotografii şi comentarii jignitoare la adresa profesorilor. O parte dintre aceşti liceeni şi profesorii lor au vizionat spectacolul "Antisocial", anul trecut, la Cluj-Napoca, când a fost jucat în timpul turneului naţional numit "Manifest pentru Dialog". Organizatorii spun că în 2015, peste 3.500 de elevi, părinţi şi profesori din 21 de judeţe au văzut acest spectacol.


“Aducem laolaltă, în sala de spectacol, atât elevii şi profesorii, cât şi părinţii, astfel încât, împreună, să identificăm tarele care ne sabotează în acest moment căile de dezvoltare pentru copii, căile de exprimare pentru profesori, căile de rezolvare a problemelor pentru părinţi. Doar împreună putem ajunge la un dialog care, în primul rând, să nască întrebări, şi abia apoi să aducă posibile soluţii. Nu întâmplător s-a referit domnul preşedinte Klaus Iohannis în faţa Guvernului, în fata Parlamentului, la nevoia uriaşă de a porni o dezbatere reală la nivel naţional despre ceea ce înseamnă educaţia. Noi am prefigurat acest fapt şi am abordat subiectul prin mijloace artistice. Sunt convins că iniţiativa noastră va lansa noi provocări, care vor arăta calea normală de dezvoltare a tinerilor în această societate!”, declara Constantin Chiriac, directorul teatrului sibian, la debutul turneului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter