Actualitate

6 kg de aur fără acte, găsite la un şofer în Floreşti - VIDEO

Peste 6 kg de bijuterii din aur în valoare de 1.000.000 de lei au fost confiscate în urma unui control în trafic.

La data de 16 februarie, un bărbat de 34 de ani din Constanţa a fost oprit pentru un control în trafic în Floreşti. Bărbatul a prezentat autorităţilor un aviz de însoţire a mărfii pentru 1.772,57 grame de bijuterii de aur.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea transportată şi cea menţionată pe documentul de provenienţă, bijuteriile au fost cântărite, constatând o diferenţă în plus de 6224,76 grame bijuterii de aur, respectiv lănţişoare, brăţări, cercei, inele, pandantive, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative de provenienţă.


Conducătorul auto, administrator al unei societăţi comerciale din Constanţa, a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 20.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Totodată, cele 6224,76 grame bijuterii din aur, în valoare totală de 1.182.560 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Etichete: sofer floresti aur
abonare newsletter