monitorulcj.ro Menu

Actualitate

“Bancomatele” de joburi de la parterul AJOFM Cluj au intrat în şomaj. De ce nu mai funcţionează aparatele

Şomerii care vor să afle ce locuri de muncă sunt disponibile la Cluj nu mai au la dispoziţie aparatele de la parterul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

“Bancomatele” de joburi de la parterul AJOFM Cluj au intrat în şomaj. De ce nu mai funcţionează aparatele

“Bancomatele” de joburi de la parterul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj nu mai funcţionează de mai bine de două luni. Cele cinci aparate denumite “funcţionarul electronic” au ecranul închis, doar pe unul dintre ele mai apare din când în când mesajul “no signal”. Oamenii se apropie de ele, se uită şi se îndreaptă spre ghişee. Singurul rol al aparatelor este acum acela de a oferi sprijin agenţilor de pază din instituţie care se aşază cu cotul de marginea acestora când mai dau câte o explicaţie şomerilor veniţi cu treabă în instituţie.

O parte din şomerii care aşteptau marţi dimineaţa la rând la ghişeu ştiau că nu funcţionează de ceva vreme “bancomatele” de joburi. “Am mai fost şi luna trecută şi tot aşa erau. Nu ştiu ce problemă au că nu ne-a zis nimeni. Acuma ne ajută doamnele de la ghişeu. Nu e aşa rău că nu stăm mult la rând”, spune Livia, o femeie care aştepta să ajungă la rând la ghişeu.

Reprezentanţii agenţiei declară că cele cinci aparate nu funcţionează din cauză că urmează să fie schimbat softul. “Până în 23 decembrie 2015 am lucrat pe un anumit soft. De la acea dată a fost scos şi din 1 ianuarie se lucrează pe alt soft. Aşteptăm ca de la Bucureşti să pună în funcţiune softul nou ca să putem funcţiona şi noi. Fiind un soft nou va fi schimbat radical, nici noi nu ştim cum arată, dar sunt sigur că se va descurca toată lumea”, explică Mircea Bărăian, purtătorul de cuvânt al AJOFM Cluj.

Potrivit reprezentanţilor agenţiei, dacă până acum clujenii îşi căutau loc de muncă cu ajutorul “funcţionarului electronic”, odată cu suspendarea temporară a aparatelor, treaba acestora a trecut în sarcina funcţionarilor de la ghişeu.

Aparatele au intrat în funcţiune în anul 2012 în judeţele Cluj şi Alba, în cadrul unui proiect cu fonduri europene, în valoare de 3,2 milioane de euro. “Funcţionarul electronic” permite eliberarea vizei de şomaj prin scanarea degetului mare şi găsirea unui loc de muncă. Utilizatorul îşi introduce CNP-ul, apoi trebuie să îşi scaneze degetul mare pentru a i se crea un profil, apoi îi apar pe ecran datele personale, situaţia indemizaţiei şi istoricul căutărilor locurilor de muncă. Dacă şomerul este interesat de un loc de muncă trebuie să apese tasta “mediere” şi sunt afişate locurile de muncă disponibile pentru calificarea sa. Aparatul listează oferta de muncă ţintită de utilizator.