Actualitate

Aurel Bizo, preşedintele Colegiului Medicilor Cluj, descoperit de ANI în stare de incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat faptul că Aurel Bizo, preşedintele Colegiului Medicilor Cluj şi șef al Secției Clinice de Nefrologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca este în stare de incompatibilitate.

Aurel Bizo Aurel Bizo

Aurel Bizo s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut simultan cu funcția de șef al Secției Clinice de Nefrologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca și funcția de administrator al S.C. NEFROCARE DJ S.R.L.(în perioada 02 iunie 2011 – 05 aprilie 2013) și S.C. DIA MEDICAL S.R.L. (în perioada 18 februarie 2011 – 21 aprilie 2015).

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiazã – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le considerã necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.


Potrivit unui comunicat ANI, Aurel Bizo a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”, se arată în comunicatul ANI.


„Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, mai precizează reprezentanţii ANI.

Aurel Bizo nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere.  

abonare newsletter