Actualitate

A câştigat din a doua încercare

Consiliul Judeţean Cluj a câştigat în instanţă garanţia de bună execuţie depusă de firma MBS, liderul asocierii de firme care nu a reuşit să ducă la bun sfârşit proiectul de reabilitare a drumului Răchiţele – Ic Ponor, finanţat din fonduri europene, dar numai din a doua încercare.

Mai exact, secretarul judeţului, Simona Gaci, a atacat cu recurs hotărârea Tribunalului Cluj, deşi legal calea de atac (conform dispoziţiilor speciale din OUG 34/2006) era apelul la Curtea de Apel. Abia după ce instanţa i-a respins ca inadmisibil recursul şi i-a indicat aproape cuvânt cu cuvânt cui să adreseze apelul a fost judecat fondul cauzei.

„Prin sentinţa atacată, instanţa de fond (n.red. Tribunalul Cluj) a indicat drept cale de atac a respectivei sentinţe recursul în termen de 15 zile de la comunicare. Conformându-se dispoziţiilor instanţei, Consiliul Judeţean a exercitat această cale de atac. În consecinţă, instanţa de recurs a respins ca inadmisibilă calea de atac a recursului”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Cluj.


Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Cluj a respins ca inadmisibil recursul Consiliului Judeţean Cluj deoarece acesta nu era calea de atac corectă. Potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, art. 457 al. (1), calea ordinară de atac este apelul, dar Simona Gaci a ales să formuleze recurs, pentru că aşa a indicat Tribunalul în sentinţa din 16 iunie 2014.

Într-o şedinţă extraordinară, luni, 21 decembrie 2015, când toată lumea era cu ochii pe demiterea lui Mihai Seplecan din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, consilierii judeţeni au decis să acopere din bugetul propriu al instituţiei - adică din banii clujenilor - prejudiciul cauzat la drumul turistic Răchiţele-Ic-Ponor. Potrivit hotărârii, Consiliul Judeţean Cluj va aloca din bugetul anului 2016 pentru finalizarea lucrărilor şi pentru acoperirea lucrărilor neconforme suma de 11 milioane de lei.

abonare newsletter