Actualitate

Podul Traian, veşnic reparat pe hârtie

De doi ani, pe lista cu priorităţi a primarului Emil Boc, se află modernizarea podului Traian. Şi tot de doi ani, podul este surpat şi cu trotuarul închis pe o parte, pietonii fiind obligaţi să circule pe carosabil.

Podul Traian, veşnic reparat pe hârtie Podul Traian, veşnic reparat pe hârtie

În august 2013, imediat după ce s-a rupt o bucată din pod, primarul declara că au început demersurile pentru reparararea podului Traian. “Astăzi am finalizat tema de proiectare pentru noul pod, apoi în jur de 15 septembrie va intra în proiectare pe SEAP în procedură de licitație publică. Ne-am orientat ca în realizarea celor două poduri să ne inspirăm din noul PUG. Astfel, Garibaldi va avea patru benzi, două piste de biciclete și trotuare. La fel va fi și podul Traian”, spunea Boc, în 28 august 2013.

La începutul anului 2014, acelaşi primar vorbea despre acelaşi pod. Atunci promitea că lucrările vor începe în cursul anului 2014, urmând să fie încheiate în anul următor. 2014 a trecut şi podul a rămas în acelaşi stadiu: surpat şi cu trotuarul închis circulaţiei pietonale.


Pe lista priorităţilor pe 2015 a fost inclusă, din nou, modernizarea podurilor, dar s-a repetat scenariul din anul precedent. Totuşi, în acest an a fost organizată licitaţia pentru execuţia lucrărilor. După ce rezultatul licitaţiei a fost contestat, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţia firmei Diferit împotriva contractului adjuecat asocierii Doralex-Rhid Epino-A Hid Epino. Astfel, în urma reanalizării ofertelor, Diferit a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei. Deşi acest lucru se întâmpla în vară, lucrările nu au început.

Modernizarea podului Traian a intrat în atenţia Primăriei, abia în 2013, după ce în primăvară şi apoi în luna august au avut loc două incidente pe podul Traian. În primul caz, o femeie în vârstă a fost la un pas să cadă în Someş după ce o bucată din trotuar s-a rupt sub picioarele ei în timp ce trecea podul. Femeia a scăpat cu răni uşoare deoarece sub picioarele sale se afla o conductă şi astfel nu a căzut în râu. La două luni după această întâmplare, acelaşi trotuar s-a surpat pe o lungime de aproximativ 20 de metri şi a fost ridicat cu o macara. Circulaţia a fost întreruptă mai multe ore.

Ultimele Stiri
abonare newsletter