Actualitate

UPDATE Consilierii judeţeni şi-au ales un nou preşedinte - VIDEO

Niciunul dintre candidaţii propuşi de PNL şi PSD pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj în locul lui Mihai Seplecan nu a reuşit să obţină numărul necesar de voturi pentru a fi validat în funcţie. După o altă şedinţă extraordinară convocată de îndată, consilierii judeţeni şi-au ales un nou preşedinte.

UPDATE

După ce nu au reuşit din prima să-l aleagă pe Marius Mânzat, consilierii judeţeni de la PNL au propus convocarea unei noi şedinţe extraordinare.

Candidaţii pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj au fost aceiaşi, Marius Mânzat şi Vasile Sălătioan.


De această dată, Mânzat a obţinut 20 de voturi pentru şi 6 împotrivă, iar Sălătioan a obţinut 6 voturi pentru şi 20 de voturi împotrivă.

După depunerea jurământului,  Mânzat a declarat: "Împreună sper să rezolvăm multe din situaţiile pentru judeţ. Chiar dacă lucrurile au început mai greu din toată inima sper ca lucrările să meargă bine în continuare".


--------------------------------------------------------------------------

După debarcarea lui Seplecan din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, propunerea PNL pentru această funcţie a fost consilierul judeţean Marius Mânzat, iar din partea PSD a fost propus consilierul judeţean Vasile Sălătioan. Niciunul dintre candidaţi nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a ocupa funcţia de preşedinte.


În urma votului, Marius Mânzat a obţinut 18 voturi pentru şi 9 împotrivă, iar Sălătioan a obţinut 9 voturi pentru şi 18 împotrivă. Pentru a ocupa funcţia de preşedinte al CJ Cluj candidaţii ar fi trebuit să obţină minim 19 voturi pentru.

“Având în vedere că nu mai există instituţia interimatul, propunem să convocăm o şedinţă extraordinară”, a precizat Călin Tuluc, vicepreşedintele CJ Cluj.


Remus Lăpuşan a declarat că votul pentru alegerea unui nou preşedinte poate vi dat şi în zilele următoarele. “Propun să se convoace o nouă şedinţă, mâine, săptămâna viitoare”, a spus Lăpuşan.

Propunerea sa nu a fost pe placul celorlalţi consilieri judeţeni care au convocat o a doua şedinţă extraordinară pentru ora 17.30.

Ultimele Stiri
abonare newsletter