Actualitate

Magazinele, restaurantele şi cinematografele, luate la puricat de autorităţi. Ce nereguli au descoperit pompierii

Inspectorii din cadrul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU au controlat la finalul săptămânii trecute cluburile, barurile, discotecile, restaurantele și sălile de cinematograf sau spectacole din Cluj într-o acţiune de prevenire a incendiilor.

Atât pe timpul programului de zi, cât și pe timp de noapte, au fost controlate 29 de obiective de către 14 inspectori de prevenire din cadrul ISU Cluj, fiind însoţiţi de poliţişti şi de jandarmi. De asemenea, au fost efectuate și cinci exerciții de evacuare cu angajaţii de la locul de muncă.

„Autorităţile au descoperit 66 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, în urma cărora au fost date 27 de sancțiuni contravenționale, dintre care patru avertismente și 23 de amenzi, în cuantum de 187.000 lei. Principalele încălcări găsite se referă la: deficiențe privind organizarea activității de apărare împotriva incendiilor, deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, nereguli din punct de vedere al prevenirii situațiilor de urgență – având caracter tehnic – identificate în obiectiv”, au declarat reprezentanţii ISU.


Autorităţile susţin că vor continua controalele atât la spaţiile cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf/spectacole şi centre comerciale, instituții de invățământ, cât şi la celelalte obiective planificate (operatori economici cu diferite domenii de activitate, instituţii de învăţământ, alte instituţii şi localităţi).

Articol scris de Adina Pentiuc, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II

Ultimele Stiri
abonare newsletter