Actualitate

Cine l-a turnat pe Daniel Don la DNA? Suma imensă pe care anchetatorii au găsit-o la directorul AJOFM acasă

Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don , a fost arestat pentru 30 de zile deoarece le-ar fi cerut angajaților să cotizeze la un „fond comun”.

În ultimii ani, Agenția s-a implicat în gestionarea mai multor programe europene, de reconversie profesională a șomerilor, în valoare de milioane de euro. Don numea în fruntea acestor programe mai mulți experți, cei mai mulți angajați ai AJOFM, care erau plătiți cu salarii lunare de 30.000 de lei. Banii nu rămâneau la ei, ci erau puși într-un „fond comun” care, apoi, erau împărțiți între ei. Surse judiciare susțin că o parte din acest „fond ” ajungea, în fiecare lună, și la Don, care nu avea dreptul legal de a fi angajat în echipele de implementare a proiectelor europene.

Audiați la DNA, mai mulți subalterni au recunoscut faptele. Ciprian Bășca, director de implementare pe mai multe proiecte, dar și „mâna dreaptă” a lui Don, a spus că, până în 2012, în fiecare lună era obligat să renunțe la o sumă de bani, scrie evz.ro.


Alți angajați care au recunoscut sunt consilierul juridic al AJOFM Cluj, Daniel Cenan, și șoferul lui Daniel Don, Aurel Motioc, care a confirmat și el că, uneori, trebuia să dea jumătate din leafă. Daniel Don le-a spus procurorilor DNA că „fondul comun” era o practică de ajutorare a angajaților de la AJOFM Cluj, mulți dintre ei angajați cu salarii foarte mici. Acasă la Don, anchetatorii au găsit 75.000 de euro și 100.000 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter