monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Despre oameni care mor. Despre oameni care luptă pentru viață - FOTO

Laura. O femeie puternică. Ridurile din colțurile ochilor desenează imaginar drumul vieții ei, care, se pare, nu a fost întins, ci dominat de curbe care i-au pus la încercare răbdarea, credința, nădejdea, fericirea. Are doi copii, locuiește în județul Cluj și se declară împlinită. Totuși, împlinirea ei vine după ani în care balanța s-a clătinat adesea între oameni și locuri, circumstanțe și decizii irevocabile.

La vârsta de 31 de ani a rămas însărcinată pentru a doua oară. La un control de rutină medicii au descoperit o malformație a uterului care îi punea sarcina într-un grad mare de risc. Deoarece sarcina avea șanse foarte mari să nu fie una compatibilă, o decizie a fost luată. Dur sau nu, Laura trebuia să întrerupă miracolul vieții.

Prima și a doua programare la medic au fost anulate. Ceva nu era corect. Ceva o împiedica să facă o procedură neaparat necesară din punctul de vedere al medicilor.

Cea de-a treia programare a fost respectată. După ce i-a fost administrată anestezia, Laura a intrat în convulsii. „Acest copil trebuie să se nască. Din păcate are șanse mici la o viață normală, însă trebuie să se nască”, a concluzionat medicul.

“Nu pot eu să decid dacă trăiește sau nu!”

Nouă luni mai târziu, fetița ce nu renunțase la viață lua prima gură de aer. Dezvoltarea a fost una normală. Câteva mici semne de boală, care însă au trecut drept normale având în vedere sarcina dificilă și nașterea prin cezariană.

La alte opt luni distanță se aude primul cuvânt, stâlcit și timid: „tata!”. După vaccinul de 11 luni starea de sănătate a micuței intră pe o pantă descendetă. „A devenit din ce în ce mai agitată și mai greu de mulțumit”, spune Laura, rememorând piesele unui puzzle care abia acum, după mai bine de zece ani începe să se așeze lin și cuminte. Nu după mult timp a venit și un diagnostic. Fătul care a luptat pentru viața lui suferea de autism.

Au trecut 11 ani de atunci. Soțul, copleșit de situație și fiind incapabil să înțeleagă de ce tocmai fetița lui trebuie să fie bolnavă și să facă față situației, a plecat de mult timp. Întrebată dacă a avut momente în care să își fi reproșat ceva, mama celor doua fete, care acum ține curajos și fără urme de regret frâiele unui copil sensibil, recunoaște că a avut parte și de zile negre. 

„Am avut momente de criză în care mi-am reproșat că nu am luat decizia bună, credeam că poate viața mea ar fi fost diferită, poate nu aș fi divorțat. Este adevărat, viața mea chiar ar fi fost altfel: mult mai goală! Învăț zilnic lucruri noi. Este ceva minunat.”

Vorbește deschis, fără să stea pe gânduri despre motivele care au determinat-o să nu aleagă calea ușoară, adică întreruperea unei sarcini cu probleme: „Nu este vorba de o doctrină religioasă îngustă. La noi în familie nu religia a fost pe primul plan, însă mereu am avut în minte întrebarea: Cine sunt eu să opresc o viață? Eram conștientă că fetița mea avea șanse mari să dezvolte un handicap, însă nu pot eu să decid dacă trăiește sau nu. Eu, de exemplu am urechile mari sau poate nasul strâmb, dar cine are dreptul să mă omoare doar pentru că nu mă încadrez în anumite standarde?”

Deși duce o luptă zilnică cu incapacitatea celor din jur de a accepta printre ei copii și oameni diferiți, Laura nu dă semne de regret sau dorință de a abandona: „Fetele mele sunt responsabilitatea mea. Asta cred că este adevarăta maturitate. Să fii responsabil și atunci când lucrurile nu merg exact cum ai vrea!”

Bilanțurile negre, punct de plecare în Cluj în lupta pentru viață

Problema avorturilor este discutată la nivel național, dezbătută de cele mai multe ori fără temeiuri și totodată, fără rezultate concrete. Dincolo de cele zeci de guri care vorbesc în fața camerelor de filmat, o parte a societății civile din Cluj reacționează prin inițiativa numită „40 de zile pentru viață”.

Prin urmare, Piața Cipariu a fost timp de aproape 40 de zile locul unde o comunitate pro-viață  a protestat fără zarvă, cu determinare și demnitate împotriva avortului. Ajutați mai întâi de valori bine închegate, iar mai apoi de pancarte, zeci de clujeni, cu vârste cuprinse între cinci și 50 de ani au stat pe rând în stradă. Prin demersul lor au încercat să atragă atenția maselor asupra crimelor care nu se văd, nu sunt condamnate și nici arătate cu degetul, dar care se petrec zilnic în Cluj și în întreaga lume.

Convinși de faptul că dreptul la viață este un drept fundamental, stipulat de altfel și în Declarația Universală a Drepturilor Omului încă din anul 1948, și-au urmat demersul, statornici, dorindu-și să schimbe ceva: „Sunt aici deoarece prețuiesc dreptul fundamental al fiecărei ființe umane, adica viața. Mă doare să știu că zilnic copiii sunt uciși.  Din păcate în Romania nu avem această cultură de a prețui viața. Cel mai virtuos lucru pe care o națiune îl poate face este de a-și apăra cetățenii”, a declarat unul dintre organizatori, Dan Călinescu.

Pierduți într-o lume degradată în care normalul este blamat, iar anormalul devine punte spre viața proiectată pe ecranul televizorului, unii uită sau refuză să reacționeze. Dincolo de asta, Dan Călinescu mai spune că deși demersul lor pleacă și a fost promovat și prin temei religios, atei convinși iau parte la această manifestație stradală pentru viață, semn că mai există speranță. Inițiativa lor va lua sfârșit pe 1 noiembrie.

Răspunsuri căutate în birourile psihologului

Un rol important în deciziile pe care posibilele viitoare mame le iau îl joacă în prezent psihologul. Nesigure, speriate, urmărite de stereotipuri și convise de faptul că familia sau societatea le-ar putea judeca și respinge, femeile caută de cele mai multe ori răspunsuri în fața specialiștilor.

 „Noi ca medici trebuie doar să expunem opțiunile pacientului nostru. Dacă sarcina este una cu risc, care sunt urmările posibile în cazul în care se alege întreruperea sau nu a sarcinii. Niciodată un medic nu va recomanda o astfel de procedură”, a declarat psihologul Ramona Moldovan.

Potrivit aceluiași psiholog reacțiile post-avort se încadrează de multe ori într-un oarecare tipar: doliu, retragere temporară sau izolare. Indiferent de vârsta la care această procedură este efectuată, decizia este sau trebuie să fie luată de pacientă deoarece „trebuie să trăiască împăcată cu această decizie”.

Problema avortului rămâne totuși un semn de întrebare bine înfipt în peisajul cotidian. Există tinere care se amăgesc cu mirajul unei vieți de poveste, femei care se dedică total carierei sau femei care din diverse motive de sănătate pun prea devreme punct la capătul unei fraze abia începute. Într-adevăr, nu există răspunsuri concrete sau corecte, nici judecăți din capul locului, dar atunci când o balanță înclină voit către moarte, întrebarea firească rămâne: cum ar fi fost dacă eu, omul de astăzi, nu aș fi avut șansa la viață?!

Text&Foto:Saul Pop