monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Cum reuşesc Transilvania şi Clujul să domine topurile turistice

Transilvania ocupă primul loc într-un top al celor mai atractive regiuni din lume, turiştii străini o laudă peste tot în lume, calitatea vieţii la Cluj este mai bună decât la New York. Care sunt motivele pentru care Transilvania şi Clujul fac înconjurul lumii?

Gunner Garfos, norvegianul care a călătorit în toate cele 198 de țări ale globului a plasat România pe primul loc al topului său, iar cei de la Lonely People l-au urmat în scurt timp, clasând Transilvania pe primul loc în top 10 al celor mai atractive regiuni din lume care merită să fie vizitate în anul 2016.

Ghidul de călătorii Lonely Planet a publicat recent "Best in Travel 2016", cel mai aşteptat ghid de călătorii al anului, redactat sub forma unui clasament ce cuprinde destinaţiile de vacanţă pe care prestigioasa publicaţie turistică le recomandă pentru 2016.

"Topul pentru 2016 nu subliniază locurile în care turiştii vor merge anul viitor, ci locurile despre care echipa noastră este convinsă că turiştii ar trebui să le viziteze", a declarat Tom Hall, directorul editorial al ghidului Lonely Planet. În topul destinat ţărilor, primul loc este ocupat de Botswana, descrisă de editorii de la Lonely Planet ca o "Africă sălbatică la cel mai bun nivel al său".

Transilvania, mult mai mult decât locul unde se ascund vampirii

Transilvania a fost clasificată prima la capitolul destinații turistice în 2016 de către cea mai de succes editură de călătorii. Lonely Planet a printat peste 120 de milioane de cărți de călătorie în 11 limbi.

Cei de la Lonely People nu s-au lăsat furați de Dracula, au observat diversitatea faunei și au amintit lupii, linxi, și populația de peste 6.000 de urși bruni a României. Au subliniat foarte mult importanța naturii și a faunei pentru țară, un aspect eclipsat de turismul rural. Din fericire, lucrurile încep să se schimbe, ca dovadă sunt cei de la Libearty (joc de cuvinte în engleză ”liberty” = libertate; ”bear” = urs), care au creat un refugiu pentru urșii bruni în Zărnești, județul Brașov.

Editorii cunoscutului ghid de călătorii spun că această regiune a României reprezintă mult mai mult decât "locul în care se ascund vampirii", vorbind despre frumuseţea satelor săseşti şi a bisericilor fortificate transilvănene, dar şi despre frumuseţea naturii şi a faunei locale, amintind şi despre rezervaţiile de urşi şi de reintroducerea zimbrilor în ecosistemul local.

De asemenea, potrivit unui articol elogios la adresa Transilvaniei apărut pe site-ul lonelyplanet.com, Munţii Carpaţi oferă turiştilor oportunităţi numeroase în ceea ce priveşte explorarea peşterilor, drumeţiilor şi escaladelor montane. În acelaşi material sunt amintite şi pistele de schi din staţiunile montane Poiana Braşov şi Păltiniş.

Pitorescul cafenelelor, efervescenţa culturală

Editorii de la Lonely Planet vorbesc şi despre pitorescul cafenelelor de pe trotuarele din Braşov, Sighişoara şi Sibiu. Totodată, acelaşi ghid laudă eferverscenţa culturală din Cluj-Napoca, un oraş cosmopolit, studenţesc şi artistic, apreciat însă şi pentru viaţa sa de noapte.

Nu a fost uitată nici gastronomia locală, printre preparatele româneşti tradiţionale care au fost menţionate în acelaşi articol numărându-se sarmalele, mămăliga, papanaşii şi ţuica de prune.

Lansat în 1972, Lonely Planet este cel mai important ghid de călătorii din lume. Publisherul Lonely Planet editează peste 500 de titluri legate de călătorii, în mai multe limbi, şi produce programe de televiziune în colaborare cu alte companii.

Clujul, un oraș al artei

În articolul publicat marți de către Lonely Planet, se spune că Transilvania trece printr-o perioadă renascentistă. Anita Isalska, autoarea articolului, vede viitorul Clujului puternic legat de artă. Afirmația ei e susținută și de cei de la Phaidon Press, o editură britanică cu expriență de 92 de ani, care se concentrează pe arta vizuală.

Cei de la Phaidon Press au încadrat Clujul în topul celor mai promițătoare orașe la capitolul artă contemporană alături de: Beirut, Bogotá, Cluj, Delhi, Istanbul, Johannesburg, Lagos, San Juan, São Paulo, Seoul, Singapore and Vancouver.

Reprezentații Phaidon au fost foarte impresionați de Fabrica de Pensule care ”este primul proiect colectiv de asemenea amploare din mediul cultural românesc și totodată unul dintre cele mai relevante exemple de conversie a unei clădiri industriale într-un spațiu cultural independent” conform descrierii oficiale. Fabrica a fost fondată în 2009 și are  o suprafaţă de peste 2500 mp. Cuprinde 40 de artişti contemporani, 5 galerii de artă contemporană, 10 organizaţii culturale și două săli de spectacol.

De vorbă cu Gunnar Garfors

Gunnar Garfors este din Norvegia și a reușit să se plimbe prin toate țările mapamondului până să împlinească vârsta de 37 de ani. Lucrează în media și e înnebunit după călătorie. Încurajat de pasiunea sa pentru explorat a reușit să călătorească prin toată lumea având în același timp un loc de muncă constant.  Monitorul de Cluj a reuşit să stea de vorbă cu tânărul care îşi planifică a treia călătorie în România. A fost de două ori în România, a vizitat Sibiul și Timișoara, iar acum planifică a treia vizită în România. Pare să fie interesat chiar și de Electric Castle.

„Natura în Transilvania e fantastică, a avut un impact imediat asupra mea. Iubesc natura, am petrecut cât de mult timp am putut în drumeții, bucurându-mă de aerul curat și de peisajul impresionant. Faptul că am văzut asemeanea munți, păduri și peisagistică în general, m-a surprins”, mărturisește el. Îi place mult simțul nostru al umorului și spune că zâmbim mai mult ca norvegienii. „Oamenii sunt prietenoși și e foarte ușor să stabilești legături”, mai spune Gunner.

Știe de reputația proastă a României în Europa, dar spune că „impresia lăsată de câțiva călători români, nu e reprezentativă țării. Asta e și unul dintre motivele pentru care Românie e pe lista mea. Este o țară grozavă și cu siguranță merită să fie vizitată de mult mai mulți oameni care ar trebui să meargă acolo și să exprimenteze țara pentru ei înșiși”.

Un exemplu pozitiv

Sâncraiul este deja o localitate cunoscută pentru clujeni și nu numai. În 1991 s-a căutat o localitate unde să fie condiţii pentru organizarea unei tabere pentru tinerii din zona Călata pentru ca, la rândul lor, să predea dansuri înapoi acasă și s-au decis asupra Sâncraiului. Tabăra de dansuri a reușit să pună comuna pe harta lumi, având ca participanți străini din America și Japonia.

Sâncraiul e un model pozitiv al turismului rural transilvănean, Vincze Kecskés István, managerul Davincze Tours, consideră că avantajul lor este tradiția, meșteșugarii și portul popular. ”Zona asta a țării e mai multicoloră, ficare cu naționalitatea lui. Asta atrage turiștii” spune el.

Vincze susține că au început să aibă turiști și din Letonia și Danemarca care vin doar pentru localitate, fără să le pese dacă este tabăra de dansuri sau alte festivaluri. Tot el spune că deși criza din 2008 i-a afectat suficient de tare, observă că acum sunt din ce în ce mai mulți turiști care vin pe cont propriu, nu prin agențiile de turism.