Actualitate

Filă de istorie pe Cetăţuie – GALERIE FOTO

Cine a trecut duminică în zona Cetăţuii a avut şansa să se întoarcă în timp.

Vulturii din Călata/ Kalotaszegi Turul Nomád Hagyományőrző Egyesület au pus în scenă o demonstraţie hipică. Călăreţii au prezentat tactici de vânătoare şi luptă, dar şi viaţa nomadă a hunilor şi a altor popoare din Est.

Spectacolul lor a stârnit curiozitatea a sute de clujeni care au venit cu mic cu mare să vadă pe viu ce au citit doar în cărţile de istorie. La finalul demonstraţiei, cei mai norocoşi dintre participanţi au avut posibilitatea de a călări.


Vulturii din Călata, cunoscuţi şi sub numele de Călăreţii de la Stana sunt una dintre cele mai vechi trupe de reconstituire istorică din România, prezentând spectacole hipice în diverse localităţi din Transilvania de peste un deceniu.

Vulturii din Călata s-a format pentru păstrarea şi prezentarea tradiţiilor maghiare şi a popoarelor nomade (sciţi, sarmaţi, huni, avari, pecenegi, cumani) din secolele IV-XIV.


Asociaţia prezintă stilul de luptă, modul de viaţă, portul, jocurile şi tradiţiile popoarelor nomade.

Toate prezentările sunt călare şi se folosesc cai din rasa autohtonă huţul.


Echipamentele, ţinuta, armele, harnaşamentul caiilor au la bază modele folosite şi în ziua de azi de către popoarele nomade, sau reconstituiri ale descoperirilor arheologice ori după descrieri apărute în diferitele cronici, în mare măsură fiind executate de membrii asociaţiei.

Fotografii realizate de Sebastian Cornea

Ultimele Stiri
abonare newsletter