Actualitate

Monica Iacob Ridzi, înapoi la Penitenciarul Gherla

Monica Iacob Ridzi a fost reîncarcerată la secţia exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla unde îşi continuă executarea pedepsei de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dan Donciu, care nu a precizat însă când a avut loc transferul.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, a declarat, miercuri, că Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a fost readusă, după ce în martie fusese transferată la Spitalul Penitenciar Jilava, la secţia exterioară a Penitenciarului Gherla deoarece aceasta se află cea mai aproape de domiciliul său din Hunedoara.

”Monica Iacob Ridzi se află în detenţie la secţia exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, care este una doar pentru femei. A fost readusă aici de la Jilava deoarece această secţie este cea mai aproape de zona sa de domiciliu, judeţul Hunedoara”, a spus Donciu.


Dan Donciu a refuzat să precizeze, însă, când a avut loc transferul fostului ministru al Tineretului şi Sportului către secţia exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat atunci la Poliţia Judeţeană Cluj, fiind încarcerată la secţia exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla. Din cauza stării sale de sănătate, Ridzi a fost transferată, în 2 martie, în baza unei solicitări de internare, la Spitalul Penitenciar Jilava.


În acelaşi dosar, fosta consilieră a Monicăi Iacob Ridzi, Ioana Vârsta, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, tot pentru abuz în serviciu, iar George Răzvan Nica Udangiu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi. De asemenea, Paul Diaconu, fost director al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane din Ministerul Tineretului şi Sportului, în perioada martie-septembrie 2009, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, după ce judecătorii au constatat că acesta şi-a plătit partea de prejudiciu. La fondul dosarului, Diaconu primise o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu executare.

Pedepse cu suspendare au primit şi alţi şase foşti angajaţi ai ministerului, aceştia rămânând cu condamnările dispuse la judecarea în fond a cauzei.


În 26 martie, fostul ministru al Tineretului şi Sportului a depus o cerere, care a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov, pentru întreruperea executării pedepsei, motivând că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că pentru un om bolnav ca ea, condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

Ultimele Stiri
abonare newsletter