Actualitate

Doi elevi eliminaţi de la BAC, după ce au fost prinşi că au copiat

Elevii au susţinut miercuri, 26 august, proba scrisa a profilului si a specializarii în cadrul sesiunii august-septembrie a examenului de Bacalaureat.

Pentru probă s-au înscris un număr de 691 de candidaţi, la disciplina istorie 163, iar la matematică 528.

Din total înscrişilor la această probă, 558 de candidaţi s-au prezentat miercuri la proba.  


Doi elevi au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze.  Un elev eliminat susţinea proba la istorie la un centru de examen din Cluj-Napoca, iar celalalt la matematică la centrul de examen din Turda. 

Rezultatele examenului de Bacalaureat vor fi afişate în 31 august, până la ora 12:00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 septembrie.


Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din acest an a început pe 17 august, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 21 august.

Lucrările scrise ale candidaţilor la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, măsura fiind luată în iunie, prin ordin de ministru, cu puţin timp înainte de susţinerea probelor scrise din prima sesiune a bacalaureatului.

Etichete: bacalaureat elevi
abonare newsletter