Actualitate

De la 1 iulie, MEDICAMENTELE SE IEFTINESC CU 20%. Vestea proastă este că UNELE VOR DISPĂREA!

De la 1 iulie va intra în vigoare noul catalog naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă (CANAMED), în condiţiile în care existau peste 100 de medicamente în vechiul catalog care nu au fost niciodată comercializate.

Odată cu intrarea în vigoare a noului CANAMED, preţul medicamentelor va scădea cu până la 20%.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, anunţa că de la 1 iulie România va avea cel mai mic preţ european la medicamente, susţinând că toată procedura de reducere a preţurilor a fost finalizată, fiind purtate discuţii atât cu CE şi FMI, cât şi cu producătorii şi distribuitorii de medicamente. El susţinea că se vor găsi pe piaţă medicamente din toate ariile terapeutice, chiar şi după introducerea preţului cel mai mic, iar exportul paralel va fi combătut cu sancţiuni "foarte drastice", putându-se ajunge la retragerea licenţei producătorilor.


Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, spunea, însă, că odată cu scăderea preţului la medicamente există riscul ca 1.200 de medicamente ieftine să dispară de pe piaţă de la 1 iulie, pentru că ele nu vor mai fi rentabile pentru producători, după ce alte 900 au dispărut deja.

Potrivit lui Damian, două mari companii au făcut simulări privind ceea ce se va întâmpla în piaţă după 1 iulie şi s-a constatat că scăderea totală a preţurilor este, pe întregul arsenal terapeutic, de 9,4%, în vreme ce pentru producătorii care au expunere în România, adică cei care au fabrici, este de 18%.


Preşedintele APMGR a mai arătat că piaţa totală se va reduce cu 16%, pentru medicamentele inovative reducerea fiind de 15%, iar pentru medicamentele generice, cele care oricum erau ieftine, de 20%.

Ultimele Stiri
abonare newsletter