monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Recursul vizând stabilirea proprietăţii Castelului „Octavian Goga” din Ciucea, amânat până în data de 15 octombrie 2015

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), a avut loc joi, 18 iunie, primul termen de judecată în contextul recursului formulat atât de Consiliul Judeţean Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice, în numele Statului Român, cât şi de reclamanţii Mureşanu Florin, Mureşanu Eugenia şi Mureşanu Radu Pompiliu, împotriva Deciziei Civile nr. 570/16.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul privind stabilirea dreptului de proprietate asupra domeniului „Octavian Goga” de la Ciucea.

În cadrul şedinţei de judecată, ÎCCJ a hotărât amânarea cauzei până în data de 15 octombrie 2015, în urma cererii de intervenţie depusă de către Mircea Popa, în numele Asociaţiei „Despărţământul Asociaţiunii Astra” Cluj, prin care solicită Curţii reanalizarea „consideraţiilor care au dus la concluziile acceptării parţiale a dreptului de moştenire”, respingerea acţiunii revendicatorilor şi, respectiv, amânarea cauzei până la pronunţarea oficiilor juridice ale Uniunii Scriitorilor şi a Academiei Române.

„Decizia instanţei, de amânare a cauzei pentru toamnă, ne bucură, întrucât ea conferă o şansă în plus tuturor părţilor interesate de păstrarea domeniului şi a Muzeului din Ciucea în patrimoniul judeţului Cluj, să se alăture acestei nobile cauze care vizează salvarea unui obiectiv cultural unic la nivel naţional”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan.

Citeşte şi: Judeţul Cluj pierde castelul-muzeu de la Ciucea. Clădirea va fi retrocedată. Ce spun reprezentanţii CJ Cluj şi primarul din Ciucea

Citeşte şi: Cronica unui dezastru (ne)anunţat. Cum a pierdut Consiliul Judeţean Cluj domeniul de la Ciucea într-o confruntare cu fostul ministru al Justiţiei, Valeriu Stoica