monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Consilier local clujean, prins beat la volan. Conducea şi fără permis!

Un consilier local liberal este cercetat de polițiști după ce a provocat un accident de circulație. Consilierul se afla sub influența băuturilor alcoolice și avea, totodată, permisul suspendat.

Consilierul local PNL, Lazar Flaviu, din localitatea Mica, a fost depistat ieri în jurul orei 18:30 pe raza comunei, în timp ce conducea autoturismul, aflându-se sub influenţa alcoolului, scrie dejeanul.ro.

Consilierul scăpa neprins dar într-o curbă, a scăpat mașina de sub control, iar aceasta a intrat într-un șanț de pe marginea drumului.

Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 1 la mie, alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, poliţiştii au constatat că alesul local din Mica avea permisul de conducere suspendat pentru alte fapte similare. Pe numele acestuia s-a deschis dosar penal, urmând ca oamenii legii să continue cercetările.