Actualitate

Accident la Jucu. Un tir şi un autoturism s-au lovit frontal FOTO

Un accident de circulație a avut loc în jurul orei 15.00 în localitatea Jucu. Un TIR s-a răsturnat pe marginea drumului, în urma unui impact cu un autoturism.

Şoferul automobilului implicat în accident a rămas încarcerat iar șoferul TIR-ului a rămas blocat în cabină.

Potrivit reprezentanţilor ISU Cluj, a fost solicitat un echipaj de încarcerare.


Cei doi şoferi – ambii conştienţi- au fost scoşi din maşini şi transportaţi la UPU Cluj.

"În jurul orei 15.00 pe DN 1 C s-a produs o coliziune frontală între un autoturism şi un autotren. Conducătorul autoturismului ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens. În urma impactului, autotrenul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Ambii conducători auto au fost răniţi, fiind necesară intervenţia echipelor de descarcerare. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, în urma testării rezultând faptul că nu au consumat băuturi alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor producerii accidentului", au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.


Pozele au fost realizate de Daniel Gagea

Ultimele Stiri
abonare newsletter