Actualitate

„Incendiul” de la TIFF prin ochii regizorului Juan Schnitman

Dragoste, criză, violență și suspans. Așa poate fi descrisă povestea unui cuplu care din dorința de a-și cumpăra primul lor apartament fac un scop în sine, punând pe planul doi situația relației lor.

Filmul ilustrează drama pe care ei o trăiesc, înstrăinarea dintre cei doi, frustrările, limitele unei relații care merge doar din inerție. Ei pierd controlul asupra propriilor vieți, merg înainte doar pentru că nu merg înapoi, iar acest lucru le generează neliniște, tensiune, frică și un viitor previzibil destinat eșecului.

Povestea filmului pornește de la viața cotidiană a argentinienilor, după cum a menționat regizorul filmului, prezent în sala de cinema.  El a adus completări pe marginea sensului acestui film pentru a putea înțelege cât mai fidel mesajul pe care a vrut să-l transmită prin intermediul peliculei, răspunzând astfel provocărilor venite din partea celor care au vizionat filmul.

Cei doi, deși trăiau o dramă prin relația lor, nu s-au despărțit, au ajuns să-și cumpere apartamentul până la urmă, deși situația dintre ei a rămas tensionată. Regizorul a fost de părere că acest final „a fost cel mai trist scenariu posibil pentru un cuplu matur, acela de a alege să rămână în continuare împreună și de a nu alege să înceapă o viață nouă. Ei s-ar fi putut despărți după o săptămână, însă filmul s-a terminat așa”. Modul tehnic de realizare a filmului a fost unul dintre aspectele asupra cărora regizorul s-a oprit și a explicat că acele „close-up-uripe care s-a marșat în timpul filmărilor, au fost menite să surprindă și să transmită publicului cât mai mult din emoțiile celor doi, reușind să te facă să simți reacțiile fizice, atingerile, mirosul”. Sigur că și locuința în care s-a filmat a contribuit la restrângerea cadrelor datorită faptului că spațiul nu era suficient de încăpător.

În ceea ce-i privește pe protagoniștii filmului, ei sunt doi dintre cei mai buni actori de teatru din Buenos Aires, a mai menționat regizorul. „Incendiul” dintre ei poate fi tradus prin dorința sadică de a atinge un scop comun, deși drumul până acolo e întețit cu multă suferință gratuită care-i costă pe amândoi.

La întrebarea publicului legată de relația dintre titlu și conținutul filmului, regizorul a explicat că „au existat câteva idei de a arunca totul în foc, dar nu s-a ajuns la asta pentru că ar fi fost de-a dreptul oribil ca titlu să fie chiar literar”.

Atmosfera din timpul filmului a fost una încordată atât în sală, cât și pe ecran, tocmai pentru că așteptai ca ceva „să se aprindă” în acea succesiune obsedantă de trăiri cu un puternic impact emoțional. Sala de cinema a fost plină, iar ca o pasă antagonică vizavi de acest film, rămân notabile cuvintele regizorului care a dezvăluit că: „în urmă cu doar câteva zile când am văzut pentru prima oară filmul, am început să-l urăsc. Știu că nu e o reacție firească, dar mi-am propus să nu-l mai văd niciodată într-o sală de cinema”.

Articol scris de Ioana Gale, masterandă la Departamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I