Actualitate

Strada Făget va fi, în sfârșit, modernizată. Primăria pune cei mai mulți bani

Valoarea lucrărilor de modernizare a străzii Făget este de aproximativ 20 milioane lei.

Strada Făget va fi, în sfârșit, modernizată. Primăria pune cei mai mulți bani Strada Făget va fi, în sfârșit, modernizată. Primăria pune cei mai mulți bani

La doi ani după ce modernizarea străzii Făget a fost aprobată în Consiliul Local, proiectul pentru aceste lucrări ajunge din nou în atenția consilierilor locali. Deși inițial, majoritatea banilor erau alocați din fonduri europene, în urma evaluării și analizării proiectului, acum s-a decis ca în prima fază să fie alocați 12,70% din bani europeni și restul din bugetul local, urmând ca pe parcurs și restul banilor să vină din fonduri europene. În ședința de Consiliu Local de miercuri, va fi supus votului consilierilor proiectul de Hotărâre de Consiliu Local privind modernizarea străzii Făget, în această formă modificată.

Proiectul de modernizare a străzii Făget a fost depus de Primăria Cluj-Napoca în 20 februarie 2014 şi în urma evaluării a fost acceptat pentru finanţare. Drumul care va fi modernizat porneşte din Calea Turzii, la o distanţă de circa 5 kilometri de centrul oraşului, continuând spre comuna Ciurila şi satele aparţinătoare. Strada Făgetului se suprapune cu drumul judeţean 107R, la kilometrul 3, fiind limita până la care este administrat de Primăria Cluj-Napoca. “În urma etapelor de evaluare tehnico-economică, selecţie şi contractare şi a solicitărilor de clarificări aferente acestora, proiectul a fost acceptat. Ulterior, semnarea efectivă a fost amânată datorită faptului că plafonul corespunzător alocării maxime pentru polul de creştere Cluj-Napoca a fost depăşit, proiectul fiind trecut pe lista de rezervă până la identificarea unor surse de finanţare suplimentare. Pe cale de consecinţă, U.A.T. Cluj-Napoca a întreprins diligenţele pentru diminuarea valorii contractelor de finanţare pentru proiectele aflate în implementare, acestea rezultând din economiile realizate în urma procedurilor de achiziţie publică în vederea atribuirii contractelor de lucrări şi prestări servicii”, se arată în proiectul de hotărâre de Consiliu Local.


Valoarea totală a proiectului este de peste 20 milioane lei, din care aproape 2,6 milioane lei reprezintă suma nerambursabilă solicitată din cadrul programului, iar aproximativ 17,6 milioane lei reprezintă cofinanţarea de la bugetul local.

“Pentru semnarea contractului de finanţare este solicitată prezentarea unei Hotărâri de Consiliu Local care să ateste aprobarea proiectului modificat şi a cheltuielilor acestuia, respectiv a indicatorilor tehnico-economici”, mai este precizat în document.


Pe strada Făget nu au fost realizate lucrări de reparaţii capitale în ultimii 10 ani. Au fost făcute doar reparaţii curente ajungând în urma exploatării şi intervenţiilor la diferite utilităţi într-o stare avansată de degradare, necorespunzând condiţiilor optime de trafic. Drumul prezintă văluriri, faianţări, burduşiri, etc. ceea ce arată că fundaţia este necorespunzătoare şi necesită reabilitare completă.

Conform Hotărârii de Consiliu Local, modernizarea străzii Făget este necesară din cauza stării proaste a carosabilului, degradat ca urmare a traficului rutier, a lipsei unui sistem de colectare a apelor de suprafaţă şi din cauza nedrenării apelor din împrejurimi.


Lungimea străzii este de 3 kilometri şi este lată de 7 metri, iar lungimea totală a reţelei de canalizare este de 4 kilometri.

În urma modernizării, strada va avea două benzi, trotuare și pistă pentru biciclete.

abonare newsletter