Actualitate

Noi artisti confirmati la Electric Castle 2015

Festivalul Electric Castle confirmă prezența pe afișul oficial a trupelor The Glitch Mob, Maya Jane Coles, APPARAT, CASSY, BREACH, MONOPHONICS. Scena Electric Castle este locul spre care aspiră și câștigătorii concursului „Own the stage”, aleși din peste 200 de înscrieri în concurs.

Impresionanta trupă The Glitch Mob, sunt conform organizatorilor festivalului must see-ul acestei ediții! Americanii vor veni pentru prima oară în Transilvania, Electric Castle fiind inclus în turneul mondial de promovare al ultimului lor album „Love, Death, Immortality” alături de festivaluri ca Bonnaroo, Ultra, Coachella sau EDC. Trio-ul format din Justin Boreta, Ed Ma si Joshua Mayer sunt una dintre puținele nume din industria muzicii electronice care au reușit să-și creeze un sound unic și inconfundabil. Show-ul lor este unic și exploziv, cei trei mixând live de pe instrumente construite special pentru ei. Nu degeaba, oameni din întreaga lume îi consideră trupa cu unul dintre cele mai spectaculoase show-uri live, la ora actuală.

„Noua regină a underground”, Maya Jane Coles, este și ea confirmată și va susține un show pe scena Dance Garden RBMA. Un artist foarte norocos, dar și foarte talentat, Maya Jane Coles a cunoscut succesul rapid și ușor atipic pentru o personalitate din zona underground. Cu siguranță, între miile de oameni care îi accesează producțiile zilnic sunt și mulți fani români, care o vor întâlni la Electric Castle.


Revista Billboard o nominaliza pe Maya Jane Coles alături de CASSY ca fiind artistele ce trebuie văzute live măcar odată în viață. Lucru acesta este posibil chiar la EC 2015, unde ambele vor fi prezente pe Dance Garden. Cassy este un DJ foarte atent la detaliile producțiilor sale, care simte foarte bine ce își dorește publicul. Este rezident al clubului Panorama din Berlin, oraș în care s-a și mutat din 2013 pentru a-și confirma prezența în rândul celor mai promițătoare talente ale scenei electro.

APPARAT/Sasha Ring a influențat puternic în ultimii 10 ani scena muzicală electronică. Un artist care a trecut prin multe genuri, el s-a apropiat mult în ultimii ani de muzica ambientală. Foarte iubit pe scena berlineză, Apparat va veni la festival în formula DJ set, cu care va evolua pe scena Dance Garden RBMA.


„Psychedelic soul” – cei de la MONOPHONICS  și-au găsit singuri o definiție a muzicii pe care o produc și pe care o vor prezenta în EC 2015. O trupă inspirată de gloriile muzicii soul din anii ’70, dar cu un sound foarte modern ce i-a făcut să fie prezenți pe scenele unor festivaluri importante din întreaga lume.

Stilul Bass music este adus în festival și de BREACH, un producător britanic ce a reușit să se detașeze prin influențele complexe ce le aduce în muzica sa, venind din stiluri foarte diverse precum jazz, hip hop sau soul.


Și pentru că Electric Castle e mereu surprinzător, anul acesta Zoli Toth Project a fost ales să fie cel care sparge tiparele pe care unii s-ar grăbi să le impună festivalului. Doi percuționiști, un violonist și un violoncelist vor face să răsune acorduri de Bach în spațiul baroc al castelului Banffy. Nu e prima oară când muzica clasică revine la castel mulțumită EC, dar de data această o va face într-o reinterpretare gândită de către Adrian Enescu, compozitorul cu care Zoli Toth a colaborat pe proiectul „Bach in Showbiz”.

Pentru a doua oară în scurta sa istorie, Electric Castle își deschide porțile către artiști români votați de propriii fani. „Own the stage”, competiția lansată în urmă cu câteva săptămâni, a adus un număr de 78 de trupe din întreaga țară înscrise. Niciun stil de muzică nu a fost lăsat pe dinafară, de la rock la indie, de la electro la alternative, toți au așteptat voturile publicului pentru a trece în finala. Peste 1.500 de oameni au votat cele 15 trupe selectate în finala competiției iar câștigătorii vor putea fi văzuți Boiler Stage. Dintre finaliști au fost aleși 10 câștigători (5 în urma votului public și 5 aleși de juriul EC). Trupele câștigătoare sunt: Kryptonite Sparks, Mere, None of the Above, Stema, Brum, Baba Dochia, Fierbinteanu, Fluturi pe Asfalt, Harlequin Jack, Positive John.


Alți 200 de DJ au trimis materialele lor, respectiv câte un mix de cel puțin 20 de minute. Cei 10 câștigători care vor avea șansa să evolueze în Stables, Silent Dance sau Booha Mansion sunt Klaus EB, George Allen, Qualia, DAVID GRN, Dubmunk, andrew keepit, Brusten, S-T-PHAN, Fishman, Lexz.

Ultimele Stiri
abonare newsletter