Actualitate

FOTO S-a desemnat câştigătorul care va realiza intrările în oraş. Cum vor arăta

Primăria Cluj-Napoca a desemnat câştigătorul concursului organizat pentru noile intrări din oraş.

"Prin concurs s-a urmărit identificarea unei soluţii care să trateze comunicarea integrată la nivelul oraşului pe mai multe paliere: intrarea în oraş, comunicare instituţională şi comunicarea/informarea cetăţenilor, astfel încât să se comunice în mod unitar în mai multe registre atât cu cetăţenii clujeni, cât şi cu cei care tranzitează/vizitează oraşul", trasmit reprezentanţii Primăriei.

În ceea ce priveşte intrările în municipiu, este vorba despre: intrarea/ieşirea dinspre Turda; intrarea/ieşirea dinspre Floreşti; intrarea/ieşirea dinspre Chinteni; intrarea/ieşirea dinspre Baciu; intrarea/ieşirea dinspre Someşeni; intrarea/ieşirea dinspre Apahida.


Contractul de proiectare a fost câştigat de Biroul individual de arhitectură Alexandru Fleşeriu Nicolae, la valoarea de 72.296,40 lei (faţă de 120.000 de lei, cât reprezenta valoarea estimată a procedurii). Din echipa arhitectului Fleşeriu mai fac parte arhitectul Peter Eszter şi inginerul Doru Călin Crişan.

Au fost depuse în total 15 proiecte, iar juriul a stabilit următorul clasament:


Locul I şi premiul I – Biroul individual de arhitectură Alexandru Fleşeriu Nicolae - 1455,84 puncte;

Locul II şi premiul II – SC Made By SRL - 1217,72 puncte;


Locul III şi premiul III – SC Schmidt Arhitectura SRL - 1195 puncte;

Locul IV - Mihaela Meslec – Huenerwadel Partnership - 983,16 puncte;


Locul V - SC Arhitect Magda SRL - 926 puncte.

Juriul concursului a fost alcătuit din: Ioan Sbârciu, Radu Solovăstru, Ligia Subţirică, Ioana Mihaela Agachi, Szabolcs Guttman, Romulus Zamfir, Tudor Giurgiu şi Florin Moroşanu. Proiectul câştigător a fost apreciat de juriu ca fiind coerent şi creativ, reprezentativ pentru oraş, cu un design care se evidenţiază, funcţional, durabil, uşor de întreţinut şi cu un raport cost-eficienţă în concordanţă cu dimensiunea şi materialele propuse.


"Având ca sursă de inspiraţie imaginea unui turn de intrare în oraş şi caracterul turnurile existente în interiorul orașelor care au acum un rol cultural: expoziții și diferite evenimente, semnalizarea de intrare în oraș am propus-o pe o structură metalică sub forma unui turn care să poată fi folosit ca spațiu de expoziție temporar. Prin folosirea plăcilor de Cor-ten arhetipul turnului apare într-o formă contraintuitivă. Acesta se formează prin suprapunere elementelor la o diferență de înălțimea unei trepte, încât în interiorul său se sculptează o treaptă interioară balansată. Obiectul oferă o altă experienţă pentru cel care coboară din maşină. Poate urca pe treptele interioare şi să observe expoziţii temporare în interiorul turnului împreună cu imagini ale oraşului prin fâşiile orizontale ale structurii", este ideea care stă în spatele Turnului, explicată de membrii echipei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter