Actualitate

Studenţii tunisieni cer amînarea sesiunii

<p><img src="documente/stories/01_ianuarie/24_ziua/tunisieni.jpg" border="0" alt="Revolte în Tunisia" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Mai mulţi tineri tunisieni care învaţă la facultăţile clujene cer amînarea sesiunii de examene, pe fondul conflictului din Tunisia.</p> <p>Studenţii din Tunisia care învaţă la facultăţile clujene susţin că din cauza grijilor pe care şi le fac pentru familiile din Tunisia nu se pot concentra pentru examenele din sesiunea care a început şi că în acest fel riscă să le pice, fiind nevoiţi ca apoi să plătească reexaminarea.</p>

Unul dintre studenţii tunisieni de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, Sahli Salim, a declarat la sfărşitul săptămînii trecute că se gîndeşte tot timpul acasă, că îi este teamă pentru familia lui şi că ar vrea ca sesiunea de examene să fie amînată. El a adăugat că studenţii tunisieni au făcut demersuri pentru amînarea sesiunii, însă conducerea UMF nu a fost de acord cu solicitarea lor.

Potrivit datelor oficiale, comunitatea tunisiană din judeţul Cluj este a doua ca mărime între comunităţile străine, cu 811 persoane, fiind devansată doar de comunitatea moldoveană, cu 907 persoane.


Guvernul de tranziţie tunisian a decretat joi doliu naţional timp de trei zile, în memoria victimelor evenimentelor recente, peste o sută de persoane fiind ucise în violenţele din Tunisia din ultimele cinci săptămâni, potrivit unui bilanţ provizoriu al ONU. Anunţul privind doliul naţional a fost făcut de purtătorul de cuvînt al guvernului, Taieb Baccouche, la sfîrşitul primului Consiliu de miniştri de după Ben Ali.

Ultimele Stiri
abonare newsletter