Actualitate

Mihai Seplecan: „CJ Cluj tergiversează stabilirea regimului juridic al Pistei de decolare – aterizare de la Aeroportul Cluj”

Consilierul judeţean Mihai Seplecan solicită public urgentarea procedurilor legale necesare stabilirii naturii juridice a investiţiei de la pista de decolare – aterizare de la Aeroportul Internaţional Cluj.

null null

„Investiția, făcută din surse bugetare, surse proprii ale aeroportului și credite bancare, a fost recepționată la terminarea lucrărilor în data de 09.09.2014 - și, de atunci, conducerea aeroportului solicită degeaba un proiect de hotărâre prin care să se stabilească regimul juridic al lucrării: domeniul public al statului, domeniu public al județului, domeniu privat al județului sau domeniu privat al aeroportului.

Deja sunt trei adrese înregistrate pe această temă: din 17.09.2014, 17.10.2014 și 26.01.2015 – și, bineînțeles, după cum ne-a obișnuit actuala conducere a CJ Cluj, nici un răspuns. Înțeleg că la ultima adresă, cea depusă luni, nu au avut timpul fizic necesar să răspundă, dar pentru ca și aceasta să nu aibă soarta celorlalte două adrese care zac fără răspuns, solicit public urgentarea procedurilor legale necesare stabilirii naturii juridice a acestei investiții.


Solicit public conducerii CJ Cluj un răspuns privind această solicitare, stabilirea unui termen ferm pentru discutarea unui proiect de hotărâre, sau, dacă nu, motivele în scris pentru care nu se dorește inițierea unei astfel de hotărâri”, a declarat consilierul judeţean, Mihai Seplecan.

Ultimele Stiri
abonare newsletter