Actualitate

Hollande: Grecii, "liberi să-și aleagă destinul", dar trebuie "să-și respecte angajamentele"

Președintele francez François Hollande a apreciat luni că grecii, care urmează să organizeze alegeri parlamentare în ianuarie, sunt "liberi să-și aleagă destinul", dar a avertizat că angajamentele țării în cadrul UE trebuie respectate, relatează Agerpres.

Grecii sunt liberi să-și aleagă destinul dar, în același timp, există angajamente care au fost asumate. Toate acestea vor trebui evident respectate", a declarat președintele Hollande pentru postul de radio France Inter, referindu-se la o posibilă victorie a partidului radical de stânga Syriza în alegerile legislative de la 25 ianuarie din Grecia.

'În ceea ce privește apartenența Greciei la zona euro, această țară va decide singură', a adăugat președintele francez, ca reacție la informațiile din presa germană potrivit cărora cancelarul german Angela Merkel ar fi dispusă să lase Grecia să iasă din zona euro dacă Syriza ajunge la putere.


Săptămânalul german Der Spiegel a scris recent că Berlinul 'consideră aproape inevitabilă o ieșire a Greciei din zona euro, dacă liderul opoziției Alexis Tsipras (stânga radicală) conduce guvernul după alegeri, renunță la linia de rigoare bugetară și nu rambursează datoriile țării'.

Parlamentarii greci nu au reușit să aleagă președintele Republicii, urmând să fie organizate alegeri legislative anticipate ce ar putea aduce la putere partidul de stânga Syriza — care se opune politicii de austeritate — o perspectivă care îi îngrijorează pe finanțatorii internaționali ai țării.

Ultimele Stiri
abonare newsletter