Actualitate

Alți 4.000 de mp. din Salina Turda vor deveni vizitabili în curând!

Un proiect ambițios al conducerii societății care administrează Salina Turda este pe cale să se realizeze, legătura între Mina Iosif sau Sala Ecourilor cum a mai fost ea numită și Mina Terezia.

Evenimentul va fi marcat vineri, 19.09.2014, începând cu ora 10.00  la Salina Turda. Atunci reprezentanții presei sunt invitați la un periplu cu ocazia finalizării lucrărilor de săpare la Galeria de legătură dintre Mina Iosif și Mina Maria Terezia.

Conducerea Salinei Durgău Turda are în derulare un proiect de amenajare, în vederea deschiderii către vizitatori, a încă circa 4.000 de metri pătraţi din minunea de la Turda, suprafaţă deocamdată neaccesibilă publicului larg.


Mina Iosif sau Sala Ecourilor?

Mina Iosif din Salina Turda este un obiectiv turistic mai puţin spectaculos decât Mina Rudolf sau Mina Terezia dar şi această mină are farmecul şi particularităţile proprii. Denumirea de "Sala Ecourilor" a fost dată Minei Iosif pentru efectul de reverberare a sunetului, datorată condiţiilor deosebite de propagare a sunetului, ca urmare a lipsei comunicării Minei Iosif cu alte lucrări miniere majore.

Năstase Sergiu, șeful serviciului de dezvoltare și investiții din cadrul SC.Salina Turda Durgău SA, a declarat că, galeria respectivă a fost săpată manual timp de un an și jumătate pe o distanță de 50 m lungime.


„Nu s-au folosit utilaje moderne, a fost o muncă imensă, nu s-au utilizat materiale explozive pentru a nu deteriora zăcământul de sare. Pentru pasul următor, o parte din muncitori vor lucra la reprofilarea galeriei pentru a se da forma finală, alții vor trece la curățirea vetrei pentru că acolo sunt sute de mc. de sare care trebuie evacuată” explică Năstase.

Cel mai probabil pentru amenajare și darea efectiv în funcțiune a Minei Iosif se vor accesa fonduri europene, pe un proiect similar cu cel de modernizare a Salinei Turda și clasare a acesteia printre primele obiective turistice din Europa care merită a fi vizitate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter