Actualitate

Accident rutier în Floreşti! Două persoane au fost rănite

Un accident rutier a avut loc, în jurul orei 15:20, în Floreşti. Două persoane au fost rănite.

La faţa locului a sosit o autospecială, un echipaj SMURD şi o ambulanţă.

"Un conducător auto în timp ce se deplasa din Floreşti în Cluj-Napoca nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulaţie, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla pe banda doi, care se deplasa în aceeaşi direcţie. În urma impactului al doilea şofer, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar", au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.


Cei doi şoferi care s-au ciocnit au fost transportaţi rapid în stare gravă la UPU Cluj-Napoca. Niciun şofer nu a consumat băuturi alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili exact circumstanţele în care a avut loc accidentul.

Valoarea pagubelor materiale produse este de aproximativ 15.000 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter