Actualitate

O firmă clujeană de închirieri auto, acuzată că a „furat” sute de euro unui englez

Un profesor de la Oxford afirmă că a fost tras în piept de o firmă de închiriat maşini din Cluj-Napoca.

Pentru că în ultimii 12 ani a învăţat peste hotare să ofere oamenilor acel „the benefit of doubt” (a considera pe cineva nevinovat până la proba contrarie), un clujean care predă la Universitatea Oxford susţine că a fost tras în piept cu uşurinţă de o firmă de închirieri auto din Cluj-Napoca.

Emanuel Coman este clujean, dar a plecat cu o bursă în SUA în urmă cu 12 ani, iar acum este lector universitar în ştiinţe politice şi predă la Universitatea din Oxford. Întors luna trecută în Cluj-Napoca pentru a se căsători, Emanuel Coman a programat cu această ocazie şi o excursie de câteva zile prin ţară cu alte cadre universitare şi prieteni din America şi Anglia. Lectorul universitar povesteşte însă că excursia s-a transformat într-un coşmar pe patru roţi şi o pagubă de câteva sute de euro, bani pe care Emanuel Coman îi lăsase ca depozit pentru maşinile închiriate, cu toate că el susţine că acestea au fost predate în exact aceeaşi stare în care le-a primit.


„Seriozitate” şi „punctualitate”

Profesorul a aranjat încă de când era în Anglia să închirieze o maşină de la Parc Auto SRL pentru perioada în care se afla în ţară.

„Am optat pentru un Opel Zafira de şapte locuri, aveam nevoie de el pe 23 iulie, iar cei de la firma de închirieri mi-au spus că este totul în regulă, îl rezervă. Văzusem maşina pe site şi mi s-a părut ok. Am vrut să plătesc din Anglia, cu cardul, măcar o parte din bani, dar mi-au spus că nu este posibil. Că se poate plăti doar cash. Ajuns în România, în Cluj, m-am dus pe 23 iulie să iau maşina, însă mi s-a spus că este deja închiriată altcuiva. Dar că îmi pot oferi în scurt timp un Chrysler, tot de şapte locuri. Aşa că am aşteptat... 2 ore, 3 ore, iar după 4 ore mi-au spus că maşina e în cartierul Zorilor şi că mai durează până o aduc la sediu, vizavi de aeroport. Pentru că mă grăbeam iar prietenii mei mă aşteptau deja de patru ore, le-am spus că le dau atunci banii, că semnăm contractul şi că mă duc eu după maşină în Zorilor. Trebuia să ajungem la Braşov şi eram presat de timp”, povesteşte Emanuel Coman.


Cu umbrela în maşină

Astfel, profesorul a plătit atât suma necesară pentru închirierea maşinii pe cinci zile, dar şi alţi 300 de euro pe care i-a lăsat sub formă de depozit. Pe niciuna din sume nu a primit bon sau factură, susţine el, aşa cum nu a primit nici un dosar din care să reiasă starea maşinii. Când a ajuns în Zorilor, a descoperit cu stupoare că maşina pe care tocmai o plătise era zgâriată în mai multe locuri şi cu parbizul crăpat.

„Excursia a fost de coşmar, cu maşina mirosind a motorină şi supraîncălzită mai tot timpul. După ce am pornit la drum, am descoperit şi că plăcuţele de frână erau atât de uzate că abia prindea frâna, aerul condiţionat nu funcţiona, iar după ce am deschis un geam nu am mai reuşit deloc să-l închidem. Pe drum a şi plouat, astfel că o colegă ţinea umbrela pe geamul maşinii, ca să nu plouă în maşină”, zâmbeşte amar profesorul de ştiinţe politice.


Întors însă la Cluj, el a închiriat şi o a doua maşină, de la aceeaşi firmă, de data aceasta un Audi, în stare mult mai bună, dar şi cu un preţ mai mare. Din nou a trebuit să lase un depozit, în valoare de 500 de euro, tot fără niciun fel de act doveditor, după cum susţine el.

Zgârietura şi suta de euro

Ulterior, pe 27 iulie, în momentul în care Coman a predat maşinile, cei de la firma de închirieri auto au susţinut că Chrysler-ul avea nişte zgârieturi în plus şi i-au reţinut depozitul de 300 de euro. „Partea cea mai proastă a fost că, la întoarcere, «domnul» de la firmă a arătat cu degetul – printre miile de zgârieturi, pete de rugină şi găuri în maşină – o zgârietură nouă pentru care mi-a oprit tot depozitul de 300 euro. Depozitul acesta e probabil mai mult decât valoarea maşinii”, explică Coman. De asemenea, pentru o zgârietură pe spoilerul modeului Audi, i-au fost reţinuţi 100 de euro din depozitul de 500 euro.


Profesorul susţine că a predat maşinile în exact aceeaşi stare în care le-a primit, dar că nu poate dovedi acest lucru, deoarece maşinile nu au venit însoţite de un dosar care să conţină toate datele, inclusiv fotografii, cu privire la starea maşinilor în momentul predării lor. „Cei de la firmă mi-au spus că trebuia să fac eu poze când am închiriat maşina. Dar aşa ceva nu am întâlnit niciodată. De fiecare dată când am închiriat maşini în SUA, Anglia sau, recent, chiar în Braşov, ele veneau însoţite de documente şi fotografii care să ateste starea lor”, a punctat Emanuel Coman.

Cu câini şi ameninţări, dar fără niciun act

Profesorul de ştiinţe politice se plânge şi de faptul că a lăsat contractul de închiriere în bordul Chrysler-ului, în momentul în care în care l-a predat, iar apoi nu a mai reuşit să-l recupereze. Astfel, în momentul de faţă el nu deţine niciun fel de act care să dovedească că a închiriat maşinile, că a plătit depozitele de 800 de euro şi că i-au fost înapoiaţi doar 400 euro din această sumă.


„Am vorbit cu cei de la firmă că am nevoie de o factură detaliată şi de o copie a contractului, dar mă tot amână. Probabil aşteaptă să plec din ţară. Când a fost un prieten să facă poze la sediul firmei, unul din domnii de acolo l-a ameninţat că-l ia la bătaie. Au şi o mulţime de câini acolo la sediu”, spune Coman.

Care sunt reglementările în vigoare

Emanuel Coman s-a adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, dar reprezentanţii intituţiei l-au anunţat că nu-l pot ajuta în acest sens. „Deoarece nu deţine niciun document justificativ care să arate că a plătit acele sume de bani, nu este de competenţa noastră această problemă”, a declarat şi Ioana Katona, purtătorul de cuvânt al CJPC Cluj. Ea a menţionat că nu au mai existat sesizări la CJPC Cluj cu privire la firmele de închirieri auto din judeţ. Potrivit acesteia, Coman ar trebui să se adreseze Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Oradea.

În ceea ce priveşte starea maşinii, reglementările în vigoare susţin că Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) în cazul maşinilor care se închiriază trebuie făcută la şase luni, potrivit reprezentanţilor Registrului Auto Român (RAR).

Iar în cazul în care maşina este avariată, are de suferit inclusiv şoferul care a închiriat-o, a explicat Simona Vârci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj. „În cazul în care maşina este avariată şi cu toate acestea circulă pe drumurile publice, se retrage certificatul de înmatriculare al autovehiculului iar şoferul este sancţionat cu 9 puncte amendă, chiar dacă maşina este una închiriată, deoarece şoferul trebuia să constate că maşina nu este în stare bună de funcţionare în momentul în care i-a fost predată”, a explicat ea.

Englezul e de vină

Pe de altă parte, reprezentanţii firmei de închirieri auto au declarat că situaţia nu este deloc aşa cum este ea prezentată de Emanuel Coman. „El are poze care dovedesc că maşina nu era zgâriată atunci când i-am închiriat-o, dar nu vrea să recunoască. Şi noi avem pozele, dar nu avem timp de dat explicaţii. Cetăţeanul respectiv a primit inclusiv factura, dar nu vrea să o arate pentru el încearcă de fapt să recupereze depozitul cu toate că a adus maşina lovită. E adevărat că e posibil să nu o fi lovit-o el, deoarece a fost vorba despre o nuntă iar maşina a fost condusă şi de alte persoane. Asta chiar şi el a recunoscut-o. Deci e posibil ca unul din prietenii lui să fi lovit maşina şi el să nu ştie. Dar situaţia e foarte clară pentru noi: de aceea se plăteşte acel depozit, pentru a se reţine, total sau parţial, în caz de avariere a maşinii, şi exact asta s-a întâmplat”, a declarat unul din reprezentanţii firmei, care a menţionat însă că nu are timp pentru mai multe explicaţii telefonice.

Etichete: clujean
abonare newsletter