Actualitate

Protest pe „drumul terorii“ de la Fizeşu Gherlii- FOTO

Peste 150 de persoane au protestat astăzi, în localitatea Fizeşu Gherlii, faţă de stadiul lucrărilor de reabilitare a drumului care leagă localitatea de Ţaga.

Sătui de drumul pe care l-au numit „al terorii“, pentru că le distruge maşinile, casele şi le îmbolnăveşte copiii, oamenii au ieşit în stradă, deşi un ordin de începere „urgentă“ a lucrărilor a fost deja emis, de către reprezentanţii instituţiei judeţene.

Chiar dacă aveau autorizaţie să protesteze în faţa Primăriei, locuitorii din Fizeşu Gherlii au ales să blocheze drumul, timp de aproximativ 20 de minute. „Înarmaţi“ cu pancarte inscripţionate cu mesaje împotriva autorităţilor locale şi judeţene, ei s-au arătat neîncrezători în alte promisiuni ale acestora privind reabilitarea drumului care le dau bătăi de cap de mai bine de un an, şi chiar sceptici în privinţa calităţii lucrărilor..  


Astfel, „De ce nu l-aţi adus pe Uioreanu aici, că el ne-a luat banii“, a fost unul dintre cele mai răsunătoare mesaje transmise de locuitorii revoltaţi din Fizeşu Gherlii. Altele, la fel de grăitoare, înscripţionate pe pancarte sau chiar lipite pe gardurile caselor au transmis aceeaşi frustrare a locuitorilor care nu mai au încredere în autorităţi : „Mulţumim Guvernului pentru sprijin“, sau „Ne distrugeţi casele, vă mulţumim", „Aici sunt banii noştri“ sau „Nu mai avem încredere în voi. Nu vă mai votăm niciodată“. 

Mai mulţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean au sosit la faţa locului şi au încercat să calmeze spiritele. Consilierul judeţean liberal Mihai Seplecan a încercat să le explice locuitorilor comunei că au început lucrările la capătul dinspre Gherla unde mai întâi se acoperă gropile cu piatră, iar apoi se toarnă asfalt.


„În principiu lucrările au început deja. Prima etapă este astuparea gropilor pe care le vedem cu toții și le simțim. Următoare etapă este cea de reciclare. Evident vom lucra în paralel, în față o echipă va merge și va astupa gropile existente și în spate va veni reciclatorul care va ridica nivelul drumului cu încă 20 de cm“, a explicat, la rândul său, Ioan Săbădâș director adjunct la Societatea de Drumuri Județene Cluj. Constructorii estimează că aceste lucrări pentru stratul de reciclare vor fi finalizate în maxim 20 de zile, pentru cei 5.2 km de drum.

„Asfaltarea o să mai aștepte puțin, din considerente tehnice” a completat Săbădâş.


Bugetul pentru acest proiect se ridică la suma de 410 mii de lei plus TVA doar pentru stratul de reciclare.

Vă reamintim, Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, a transmis marţi Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj dispoziţia privind începerea de urgenţă a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a drumului judeţean 109C Gherla-Fizeşu Gherlii-Ţaga, între kilometrii 3+825 şi 9+000.


A colaborat

Anamaria Mărginean, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II

abonare newsletter