Actualitate

România sărbătorește azi „Ziua Imnului Național”

Azi, 29 iulie, România sărbătorește Ziua Imnului Național - „Deșteaptă-te române!'', simbol al unității Revoluției Române de la 1848, sărbătoare proclamată în conformitate cu Legea nr. 99/1998.

La 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te române!' a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic „Un răsunet'' de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „'Foaie pentru minte, inimă și literatură'', pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn „o adevărată Marsilieză românească''.

Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în al Doilea Război Mondial.


„Deșteaptă-te române!'' a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989.

Imediat după Revoluția din decembrie 1989, „Deșteaptă-te române!'' a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului.

Etichete: romania
Ultimele Stiri
abonare newsletter