Actualitate

Rusia interzice importul de carne din România și Republica Moldova

Rusia interzice importul de carne de vită din România, autorităţile de la Moscova invocând boala vacii nebune. Potrivit acestora, există o epidemie în România care a fost consemnată de Biroul Internaţional pentru EPIZOOTII.

Interdicţia vizează şi importurile de bovine, proteine procesate de origine animală şi alimentele destinate animalelor.

Preşedintele ANSVSA Vladimir Mănăstireanu a declarat marţi seară pentru Mediafax, după ce Rusia a anunţat interzicerea importurilor de carne de vită din România că există o suspiciune de "caz atipic" depistat la o carcasă, nefiind însă cunoscută provenienţa animalului.


"Suntem în anchetă de aproximativ o lună şi jumătate legat de acest caz, însă nu putem vorbi de o evoluţie a acestei boli pe teritoriul României. Dacă la finalul anchetei, ce presupune şi teste în laboratorul de specialitate din Marea Britanie, se confirmă că este vorba despre un caz atipic, acesta nu se ia în considerare şi nu se poate vorbi despre un pericol cu privire la siguranţa alimentară a populaţiei", a spus Mănăstireanu.

El a ţinut să sublinieze că în momentul de faţă, din informaţiile pe care le deţine, situaţia "nu e foarte gravă", precizând o dată în plus că este vorba despre un "caz atipic", care nu este luat în considerare la nivel european şi, implicit, nici în România.


Preşedintele ANSVSA a adăugat că la finalul anchetei vor fi făcute publice informaţii referitoare la acest caz, în prezent nefiind cunoscută proveninenţa animalului la a cărui carcasă există suspiciuni. România a primit recent din partea Organizaţiei Internaionale pentru Epizootii (OIE) certificatul prin care i se recunoaşte statutul de ţară cu risc neglijabil pentru "boala vacii nebune".

Rusia nu mai vrea carne nici de la Republica Moldova

Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară din Rusia a decis interzicerea importului de carne procesată din Republica Moldova începând cu 5 iulie, invocând încălcarea cerinţelor fitosanitare ale Uniunii Vamale de către companiile moldoveneşti.


Autoritatea sanitar-veterinară rusă (Roselhoznadzor) a luat decizia după ce compania Tehnostel Car din Republica Moldova a livrat în Belarus 15 loturi de 500 de tone de slănină afumată, dintre care patru au fost reţinute pentru că nu ar fi fost prelucrate corespunzător, relatează Mediafax.

Mai mult, Rosselhoznadzor susţine că firma menţionată nu dispunea de autorizare pentru export pe piaţa statelor din Uniunea Vamală, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a normelor sanitare internaţionale.


Potrivit unui comunicat oficial al Roselhoznadzor difuzat marţi, interdicţia vizeazã de asemenea proteinele procesate de origine animală, alimentele destinate animalelor şi care conţin astfel de proteine, dar şi produsele făcute din resturi provenind din procesarea cărnii de vită.

În aceste condiţii, Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară din Rusia a solicitat Agenţiei Naţionale privind Siguranţa Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova să desfăşoare controale la întreprindere.


Republica Moldova a semnat la 27 iunie Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, iar Rusia a atras atenţia în legătură cu implicaţiile asupra relaţiilor economice dintre Moscova şi Chişinău.

Ultimele Stiri
abonare newsletter