Actualitate

A început „Cheile Turzii Race”, competiţie unică în România

În acest weekend are loc „Cheile Turzii RACE”, competiţie ce se doreşte a deveni un brand al judeţului.

Iubitorii muntelui, ai sporturilor de aventură şi nu numai au ocazia în acest weekend să participe la prima ediţie a competiţiei sportive „Cheile Turzii RACE”.

Evenimentul a început astăzi şi va dura trei zile, până duminică, în perimetrul amenajat al Rezervaţiei Naturale Cheile Turzii.


„Cheile Turzii Race” este un eveniment care îşi propune să promoveze un turism specializat pentru practicanţii de activităţi de aventură din Transilvania cum ar fi: escaladă, alergare montană, mountainbike, parapantă, via ferrata etc. Evenimentul va combina mai multe probe competiţionale cu activităţi recreative şi de agrement.

Vakar Istvan, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, a declarat că această competiţie se doreşte a deveni un brand al judeţului Cluj.


Programul competiţional propriu-zis cuprinde trei probe principale: escaladă în teren de aventură, alergare montană şi mountainbike, precum şi o probă de triatlon care le combină pe toate acestea trei şi care este unică în România, concurenţii având un termen limită de 12 ore pentru a termina proba. În ceea ce priveşte probele principale, escalada cuprinde 90 de trasee, alergarea montană se desfăşoară pe un traseu de 20 de km iar competiţia de biciclete are loc pe un teren de anduranţă.

Programul de agrement include şi activităţi destinate publicului larg, specifice acestei zone (parapantă, via ferrata, tiroliană, tir cu arcul etc.). De asemenea, în seara de sâmbătă, 28 iunie, va avea loc un program special – CTParty la care vor fi prezenţi DJ consacraţi.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter