Actualitate

Co-fondatorul Thievery Corporation, Rob Garza: „Electric Castle este un festival distractiv și am așteptări mari de la el”

Cea mai așteptată trupă a celei de-a doua seri a festivalului Electric Castle din acest an, Thievery Corporation, a urcat pe scenă la ora 22.00 și au electrizat atmosfera de la Castelul Banffy. Înaine de a performa, unul dintre fondatorii trupei, Rob Garza a stat de vorbă cu jurnaliștii cărora le-a dezvăluit câteva dintre experiențele band-ului său.

Americanii de la Thievery Corporation au revenit în România după șase ani, în formulă completă, cu un live band format din 13 muzicieni, și au fost programați să cânte în cea de a două seară a festivalului. Aceasta este prima oară când formația cântă la Cluj, iar membrii ei s-au arătat încântați de locație și de anvergura festivalului de la Bonțida, afirmând că nu au mai cântat niciodată într-un castel.

„Ne place foarte mult locul unde se desfășoară festivalul, am mai mixat într-o fortăreață din Serbia, dar este primul nostru concert într-un castel iar publicul este unul grozav, cu care comunicăm foarte bine (...) Am ajuns la festival ieri seară și m-am simțit foarte bine, am plecat abia pe la șase dimineața de la spectacole. Este un festival distractiv și vor urca trupe foarte bune pe scenă așa că am așteptări foarte mari de la el”, a declarat Rob Garza, unul dintre membri fondatori ai Thievery Corporation.


Concertul de la Electric Castle face parte dintr-un turneu de promovare al noului album, lansat în februarie anul acesta. “Am încercat să acoperim o varietate de stiluri precum trip-hop, acid jazz, muzică braziliană, jamaicană și indiană. Iubesc să cânt în diferite limbi pentru că îmi place să le combin cu sunetul”, a declarat Rob Garza.

Albume internaționale

Jurnalișii prezenți la întâlnirea cu artistul american au fost curioși să afle de ce pe albumele lor se regăsesc cântece în mai multe limbi și în special în portugheză, Rob Garza a afirmat că acest lucru vine natural atunci când trăiești într-un oraș cosmopolit, în care se vorbesc foarte multe limbi.


”Eu personal nu vorbesc limba portugheză dar îmi place foarte mult cum sună, probabil și datorită înclinației mele spre muzica braziliană, pe care o iubesc. Washington DC este un oraș cosmopolit, acolo trăiesc oameni de peste tot din lume așa că auzi vorbindu-se foarte multe limbi acolo. Uneori cântăm în baruri și întâlnim tot felul de artiști din alte țări pe care îi invităm să cânte cu noi, de aceea mi se pare foarte normal să avem atât de multe limbi pe albumele noastre”, a mai dezvăluit co-fondatorul Thievery Corporation.

Rob Garza: „În show-rile noastre punem foarte mare accent pe conectarea cu fanii”

Artistul american recunoaște, că la început, formației din care face parte nu prea îi plăcea să meargă în turnee sau să participe la festivaluri însă acum lucrurile s-au schimbat și consideră că turneele și întânlirile cu fanii trebuie să fie un element important în viața fiecărui muzician pentru că acest gen de experiență îl poate ajuta foarte mult în formarea sa ca artist.


„Show-urile Thievery Corporation sunt făcute în așa fel încât să exprime perfect muzica noastră (...). Am auzit mult drum & bass aici, așa că și set list-ul nostru va conține piese mai puternice (...). Conectarea cu fanii este foarte importantă pentru noi pentru că totul se schimbă în jurul nostru, modul în care oamenii percep muzica, o ascultă, o consumă, de aceea făcând turnee și participând la festivaluri, devine o parte importantă din formarea unui artist. Să mergi și să te întâlneștii cu fanii, care cresc din ce în ce mai mult în fiecare an, mai ales că acum când festivalurile iau din ce în ce mai multă amploare în toată lumea pentru că oamenii vor să vadă mai multe formații într-un singur loc, să asculte mai multe genuri de muzică și să trăiască acesastă experință. Recunosc că la început nu ne prea plăcea să mergem în turnee sau să participăm la festivaluri, acum însă ne place să facem asta din ce în ce mai mult, ne bucură enorm și ne determină să punem accentul pe show. Am mari așteptări de la public în această seară”, a povestit artistul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter