monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Înlocuirea unei conducte de apă, calvar pentru şoferi - FOTO

Traficul dinspre cartierele Gheorgheni şi Andrei Mureşanu spre Zorilor este dat peste cap din cauza unei lucrări pe care o realizează zilele acestea Compania de Apă Someş.

Înlocuirea unei conducte de apă, calvar pentru şoferi

Tot traficul din cele două cartiere este mutat în centru şi se circulă infernal. Din cauza lucrărilor, în anumite intervale orare, pasajul este închis complet sau este deschis doar parţial. Astfel, şoferii care aleg să meargă spre Zorilor prin pasajul de sub Calea Turzii vor avea surpriza neplăcută să constate că acesta este închis şi nici nu este presemnalizat. Cel puţin, pe parcusul zilei de marţi, la orele amiezii, toţi cei care au decis să treacă prin locul respectiv au fost nevoiţi să meargă spre centru şi apoi să urce pe Calea Turzii.

Şoferii au fost nemulţumiţi de faptul că închiderea pasajului nu a fost presemnalizată. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat că lucrarea este autorizată.

În două-trei zile ar urma să se încheie lucrările de pe Calea Turzii. “Avem o lucrare de înlocuire a conductei de apă. Lucrările sunt realizate de o firmă care a fost desemnată prin licitaţie. În pasajul respectiv, pentru că spaţiul este prea mic şi nu se poate lucra cu utilaje mari, am decis închiderea acestuia pentru câteva zile. Lucrările se vor încheia în două-trei zile”, a declarat Lucian Croitoru, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Someş Cluj.