Actualitate

PRIVILEGIILE mandatului de EUROPARLAMENTAR

În urma alegerilor de duminică, 25 mai 2014, 751 de eurodeputaţi vor fi trimişi în Parlamentul European. 32 dintre aceştia vor proveni din ţara noastră. Aleşii îşi vor exercita mandatul pentru următorii cinci ani.

Salariul unui europarlamentar este de aproape 8.000 de euro brut. După scăderea impozitului, care este reţinut de Uniunea Europeană, aleşii rămân cu 6.200 de euro lunar în conturi. Venitul unui eurodeputat reprezintă 38,5% din salariul unui judecător al Curţii Europene de Justiţie, relatează Realitatea.net

Aleşii au şi alte avantaje. Spre exemplu, li se rambursează costul biletelor de călătorie. Pot merge cu avionul, la clasa business, sau cu trenul, la clasa întâi. Dacă aleg deplasarea cu maşina personală, li se va deconta suma de jumătate de euro pentru un kilometru, adică de aproape cinci ori costul mediu al litrului de carburant. Aici se adaugă alte indemnizaţii fixe pentru a acoperi taxele de autostradă sau rezervări. În plus, pentru deplasări efectuate în afara statului de origine, eurodeputaţii mai primesc peste 4.200 de euro anual. Totodată, ei beneficiază şi de 24 de călătorii dus-întors în ţară.


Pentru cazare, europarlamentarii primesc 304 euro pe zi, iar în cazul reuniunilor în afara Uniunii, 152 de euro. Cu două condiţii: să semneze registrul de prezenţă şi să nu lipsească la mai mult de jumătate din voturile prin apel nominal, în şedinţa plenară.

Dar privilegiile nu se opresc aici. Alte 4.300 de euro sunt trecute lunar la cheltuieli generale, cum ar fi: închirierea şi administrarea de birouri, facturi telefonice, taxe poştale, computere şi telefoane. Deputaţii au dreptul şi la rambursarea a două treimi din cheltuielile medicale.


În plus, europarlamentarii beneficiază şi de o super-imunitate. În ţară se aplică aceleaşi drepturi pe care le au membrii Parlamentului naţional. Pe teritoriul unui alt stat membru, aleşii au imunitate împotriva oricăror măsuri de detenţie sau urmărire penală. Imunitatea nu poate fi invocată, însă, atunci când un eurodeputat este prins în flagrant.

Mandatul unui membru al Parlamentului European poate fi întrerupt înainte de termen în următoarele cazuri: demisie, deces, sau în urma unei condamnări la închisoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter