Actualitate

UPDATE: Accident în Jucu. O persoană a fost rănită! - FOTO

Un accident rutier a avut loc în urma cu aproximativ o jumătate de oră pe raza localităţii Jucu.

UPDATE 15:35

Potrivit ISU Cluj, un microbuz a intrat în coliziune cu un tir care se afla în faţa sa şi care efectua un viraj la stânga pentru a intra în curtea unei societăţi comerciale. Autotrenul era condus de un şofer de 48 de ani din Livada care circula din Jucu spre Gherla.

Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 14.15, pe DN1C.


"Un bărbat de 45 de ani care circlula dinspre Cluj spre Gherla s-a angajat într-o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în aceeaşi direcţie şi care era angajat în efectuarea unui viraj la stânga. În urma impactului, o persoană, pasager din maşina care a efectuat depăşirea, a fost rănită şi transportată la UPU 1 din Cluj-Napoca", a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.

Poliţiştii clujeni efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter