Actualitate

Fostul pilot de Formula 1 Eddie Irvine, condamnat în Italia

Fostul pilot de Formula 1 Eddie Irvine a fost condamnat, joi, la şase luni de închisoare, pentru o încăierare într-un club de noapte din Milano, incident ce a avut loc în urmă cu cinci ani.

Conform legislaţiei italiene, Irvine nu va ispăşi această pedeapsă, deoarece condamnarea este pe o perioadă mai mică de doi ani.

Eddie Irvine s-a bătut în 2008 cu Gabriele Moratti, fiul primarului de atunci al oraşului Milano. Incidentul a avut loc în data de 20 decembrie 2008, în clubul de noapte "Hollywood", frecventat în special de top modele şi fotbalişti.


Moratti a fost şi el condamnat la şase luni de închisoare.

Cei doi s-au acuzat reciproc de violenţă. Irvine a afirmat că Moratti l-a lovit primul, în cap, iar italianul a spus că irlandezul i-a spart un pahar în figură.

abonare newsletter