Actualitate

FOTO - VIDEO: Baletul ”Frumoasa din pădurea adormită”, transmis în direct la Cinema Victoria de la Opera din Paris

Cinema Victoria a pregătit melomanilor clujeni încă o surpriză: va transmite luni, 16 decembrie, de la ora 20.30, în direct prin satelit, baletul în trei acte „Frumoasa din pădurea adormită”, spectacolul ce va deschide stagiunea 2013-2014 a Operie Naționale din Paris.

„Frumoasa din pădurea adormită”, pe care renumitul balerin și coregraf rus Rudolf Nureyev l-a descris ca fiind „baletul baleturilor”, rămâne una dintre bijuteriile patrimoniului mondial al dansului. Premiera baletului a avut loc în 1890, la Mariinsky Teatr din Sankt Petersburg, și a fost rezultatul talentatului coregraf Marius Petipa și a inspiratului compozitor Piotr Ilici Ceaikovski. Inspirați de povestea lui Charles Perrault, cei doi au imaginat un „balet de basm”, în care visul și realitatea se suprapun, unde zâne și nașe, forțele Binelui și ale Răului se luptă pentru soarta a doi tineri.

Durata spectacolului este de 3h10m și include două pauze de câte 20 de minute iar prețul unui bilet este de 40 de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter